Nicolae Densușianu (n. 18 aprilie 1846, Densuș, județul Hunedoara – d. 24 martie 1911, București) a fost un jurist, academician și istoric român, cunoscut pentru celebra sa lucrare Dacia preistorică, precizează site-ul enciclopediaromaniei.ro.
Fiul parohului din Densuș, Bizantius Densușianu, și al Sofiei, Nicolae Densușianu avea un frate, Aron, poet și critic literar, profesor de limba latină la Universitatea din Iași. Fiul acestuia, Ovid Densușianu, a fost, de asemenea, poet. Numele de familie al lui Nicolae era Pop, dar fratele său Aron, ajuns la gimnaziu în Blaj, a primit numele Densușianu pentru a se deosebi de alți colegi cu același nume. Acest nume a fost preluat și de Nicolae.
A absolvit liceul în 1865, promovând examenul de bacalaureat cu distincția „laudabiliter valde bonum”. În octombrie 1865, s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Rechtsakademie din Sibiu, unde a fost premiat de mai multe ori pentru performanțele sale academice.
În 1870, Nicolae a devenit notar la magistratul din Făgăraș, iar în 1872 a obținut dreptul de a practica avocatura. Tot în această perioadă, a fondat publicația Orientul Latin alături de fratele său Aron și de Teof. Frâncu.
În 16 martie 1878, a fost ales membru corespondent al Academiei Române în domeniul istoriei. În acea perioadă, președintele Academiei era Ion Ghica, iar secretar B.P. Hașdeu. În același an, a devenit bibliotecar-arhivar la Academia Română și a început o amplă cercetare a documentelor istorice, adunând în 38 de volume manuscrise cu peste 783 de documente despre Revoluția lui Horia, Cloșca și Crișan, precum și 125 de documente din perioada 1290-1800.
În 1884, Nicolae Densușianu a fost numit de Ion Brătianu traducător pentru Marele Stat Major, iar în 1885, Academia Română l-a premiat pentru lucrarea Revoluțiunea lui Horia în Transilvania și Ungaria, oferindu-i o primă de 5.000 de lei. În 1895, Ministerul de Război l-a solicitat să întocmească o lucrare despre căpitanii armatei române, rezultatul fiind lucrarea Domnii glorioși și Căpitanii celebri ai Țărilor Române.
În 1 aprilie 1897, a fost avansat în funcția de Șef de birou Clasa II în cadrul Statului Major al Armatei.
Opera
Cărți
- 1877: L’element latin en Orient. Les Roumains de Sud, Macédoine, Thessalie, Epire, Thrace, Albanie – împreună cu Frederic Dame
- 1880: Cercetări istorice în arhivele și bibliotecile Ungariei și ale Transilvaniei – 38 de volume manuscrise
- 1884: Revoluțiunea lui Horia în Transilvania și Ungaria
- 1885: Monumente pentru istoria Țării Făgărașului
- 1886-1897: Documente privitoare la Istoria Românilor 1199-1345 – 6 volume, publicate între 1887 și 1897
- 1895: Domnii glorioși și Căpitanii celebri ai Țărilor Române – 2 volume
- Nepublicată: Istoria militară a poporului român (lucrare neterminată)
Articole
- 1885-1904: Publică rapoarte istorice și filologice în Jahresberichte der Geschichtsrevissenschaft, sub titlul Rumanien
- 1893: Publică în Gazeta Transilvaniei studii precum Independența bisericească a Mitropoliei române de Alba-Iulia și Cercetare istorică-critică despre relațiile bisericii române din Mitropolia Alba-Iulia cu Biserica Romei
Studii
- 1901: România Militară
- 1901: Originea și importanța istorică a cavaleriei române
- 1909: Războiul din 1330 între Carol Robert regele Ungariei și Basarab Voievodul Țării Românești (publicat în Buletinul Armatei și Marinei)
- 1909: Războiul de la 1369-1370 între Ludovic I regele Ungariei și Vladislav Basarab domnul Țării Românești (publicat în Buletinul Armatei și Marinei)
Sursa: enciclopediaromaniei.ro
Sursa video: Misterele Istoriei
