Sfântul Ierarh Teotim I Scitul era originar din Dacia Pontica și a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și la începutul celui următor, păstorind cetatea de la Marea Neagră, în jurul anilor 380 – 395.
Acest episcop urcă pe scaunul Eparhiei Tomisului pe la anii 385-390, după trecerea la cele veșnice a episcopului Gherontie al Tomisului. Ca episcop al Tomisului este amintit pentru prima dată în anul 392, de Fericitul Ieronim, în celebra sa lucrare „De viris illustribus”, despre care spune că era păstor strălucit, cu mare dragoste de Dumnezeu și de oameni, teolog învățat și scriitor talentat și neobosit. El afirmă că „a scris scurte tratate sub formă de dialoguri, în stilul vechii elocințe”, ceea ce dovedește vasta sa cultură în retorică și filosofia antică, greacă și latină, scrie doxologia.ro.
Unele fragmente din scrierile Sfântului Teotim se păstrează în lucrarea Sfântului Ioan Damaschin (†749) „Paralele sfinte”, din care reiese că a scris omilii la unele texte Evanghelice. Istoricul Sozomen scrie despre el că era „scit” (daco-roman) de neam, că „traiul îi era modest” și că era un taumaturg (vindecător de boli).
Iar Socrate, alt istoric paleocreștin, spune că fericitul episcop Teotim I era cunoscut de toți – împărați, episcopi, călugări, credincioși și barbari (adică păgâni) –, pentru evlavia și corectitudinea vieții sale. Prin scrierile sale patristice, Sfântul Ierarh Teotim este considerat creatorul Filocaliei românești fiind contemporan cu un alt Sfânt român, și anume Sfântul Ioan Casian. În gândirea sa Sfântul Ierarh Teotim a fost, desigur, influențat de Sfântul Ioan Gură de Aur și de părinții capadocieni.
Deseori, sfântul Teotim amintește în scrierile sale despre liniștea minții și a inimii. Sub păstoria Sfântului Teotim mănăstirile și sihăstriile din Dobrogea secolului IV, renumite prin asceză și isihie (liniște), au trăit o epocă de aur, devenind în secolele V-VI cunoscute în întreg imperiul prin vestiții „călugări sciți”, răspândiți atât la nord de Dunăre până în Carpați, cât și la sud până la Ierusalim, Constantinopol, Roma și Africa. Bisericile înălțate de el, ale căror ruine se pot vedea și astăzi, erau mari, ornamentate cu mozaicuri, ceea ce dovedește numărul impresionant de credincioși, precum și frumusețea cultului și arhitecturii secolelor IV-V.
Ca misionar, Sfântul Teotim I era tot atât de râvnitor pentru Hristos ca și înaintașii săi. El avea mult de suferit din partea „barbarilor” migratori, pe care reușea să-i îmblânzească cu greu prin daruri, prin rugăciuni și prin sfințenia vieții sale. Din această pricină păgânii îl numeau „zeul romanilor”.
Pe la sfârșitul primului deceniu al secolului V, Sfântul episcop Teotim s-a strămutat cu pace la cele veșnice. Pentru viața sa curată, pentru opera sa misionară și pentru credința cu care a mărturisit pe Hristos, Biserica Ortodoxă l-a trecut în rândul sfinților, pomenirea lui făcându-se la 20 aprilie.
În „Acta Sanctorum” se spun următoarele despre Sfântul Teotim I: „La Tomis, în Scithia, se face pomenirea Sfântului Teotim (Theotimos) episcopul, pe care l-au cinstit chiar barbarii necredincioși, pentru sfințenia și minunile lui”.
Surse video: ❤ORTODOXIA DREAPTA CREDINȚĂ❤, Comunitatea Ortodoxă, Justinian Filokalis
