sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
25/04/2026
in Sinaxar
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul din Scripturi a fost descoperit și transmis prin Sfinții autori ai cărților din Noul Testament. Întâia evanghelie scrisă a fost cea după Sfântul Evanghelist Marcu, o evanghelie a pătimirilor dar și a Bunei vestiri, scrie doxologia.ro.

Sfântul Evanghelist Marcu a fost unul dintre cei șaptezeci de apostoli, născut la Ierusalim, casa mamei sale fiind în apropierea grădinii Ghetsimani. Tradiția Bisericii noastre l-a identificat ca fiind tânărul ce a fugit în noaptea trădării lui Iuda lăsându-și hainele în mâinile celor ce-l capturaseră. După slăvita înălțare, casa mamei sale a devenit locul tainic unde comunitatea apostolilor și a celor ce îi însoțeau se întâlneau pentru rugăciune și frângerea pâinii.

Alte articole

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

12/09/2026
SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

11/09/2026

Apropiat al ambilor apostoli Petru și Pavel, i-a însoțit pe ambii în diferite etape ale misiunii lor. După ce a mers împreună cu Petru la Roma, a mers în Egipt unde a întemeiat primele comunități creștine. La fel cum Sfântul Andrei este Apostolul românilor, Sfântul Evanghelist Marcu este apostolul Africii. La fel, Tradiția Bisericii Alexandrine mărturisește faptul că, pe lângă bisericile născute în urma bunei sale vestiri, Marcu a fondat în Alexandria și o școală teologică ce a dat unii dintre cei mai mari teologi din istoria creștinismului. De asemenea există și o Sfântă Liturghie ce îi este atribuită. Sfântul Evanghelist Marcu a fost cel care a redactat întâia Evanghelie.

Toți ceilalți evangheliști i-au cunoscut lucrarea. De la Sfântul Irineu al Lyonului aflăm că „după trecerea lor (a sfinților Petru și Pavel), Marcu, ucenicul și tâlcuitorul lui Petru, ne-a lăsat în scris ceea ce a predicat Petru.” De asemenea Clement Alexandrinul confirmă acest lucru scriind că „Marcu a scris Evanghelia din lucrurile predicate de către Petru.”

Sfânta sa Evanghelie a fost foarte răspândită și bine primită de comunitățile creștine încă de la început. Modul foarte viu în care descrie evenimentele din viața Mântuitorului, detaliile precise oferite, observațiile atente asupra reacțiilor mulțimii, nu puteau veni decât de la un martori oculari.  Accentul Sfintei sale Evanghelii cade îndeosebi pe pătimiri. Aproape o treime din Evanghelia sa este dedicată acestei perioade din viața Mântuitorului.

Sfântul Marcu a suferit moarte martirică, iar sfintele sale moaște au stat în Africa până în anul 820, când au fost translate în Veneția în Biserica ce îi poartă numele. Sfântul Marcu, un autor luminat de Duhul Sfânt ne-a lăsat marele său dar de a avea o mărturie detaliată din acele timpuri sfinte în care a trăit și suferit pe pământ Mântuitorul Hristos.

Sursa video: Justinian Filokalis

Tags: Marcu
Articolul anterior

Cum ajung botoșănenii mai ușor la mare: Trenuri suplimentare spre litoral pentru minivacanța de 1 Mai

Articolul următor

Hramul Catedralei Episcopale din Canada, mărturia credinței în lumina mărturiei Sf. M. Mc. Gheorghe

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Sfințit Mucenic Autonom, Episcopul Italiei

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

 În vremea prigoanei lui Dioclețian (284-305), Sfântul Autonom era episcop în Italia. Acesta plecă din Italia către părțile asiatice ale...

SINAXAR ORTODOX 2024: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfânta Cuvioasă Teodora din Alexandria

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Sfânta Cuvioasă Teodora se trăgea din cetatea Alexandriei și a trăit în secolul al V-lea, pe vremea împăratului Zenon. S-a...

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfintele Mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora

de editor-dariusdamian
10/09/2026
0

Sfintele mucenițe Minodora, Mitrodora şi Nimfodora  au trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu (305-311), în Bitinia.  Bitinia (greacă Βιθυνία Bithynía,...

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Onufrie de la Sihăstria Voronei

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Onufrie de la Sihăstria Voronei

de editor-dariusdamian
09/09/2026
0

Cuviosul Onufrie s-a născut în jurul anului 1700 în Rusia. Dorind viaţă pustnicească, la vârsta maturităţii, a lăsat familia, şi...

Articolul următor
Hramul Catedralei Episcopale din Canada, mărturia credinței în lumina mărturiei Sf. M. Mc. Gheorghe

Hramul Catedralei Episcopale din Canada, mărturia credinței în lumina mărturiei Sf. M. Mc. Gheorghe

ARTICOLE RECOMANDATE

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a slujit la Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” Știubieni

Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan a slujit la Hramul Mănăstirii „Sfânta Treime” Știubieni

1 an ago
„Ziua Satului Românesc” organizată la Roma, județul Botoșani

„Ziua Satului Românesc” organizată la Roma, județul Botoșani

12 luni ago
„Feminitate cromatică”. Expoziție de pictură la „Casa Zamfirescu” Botoșani

„Meditații” – expoziție de pictură semnată de Marcela Isabela (Călin) Dascălu

2 luni ago
România, pe primul loc în UE cu numărul de victime ale traficului rutier

România, pe primul loc în UE cu numărul de victime ale traficului rutier

10 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței