O nouă serie de voluntari s-a alăturat programului național „Salvator din Pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani . În acest sfârșit de săptămână, 60 de botoșăneni, cu vârste cuprinse între 16 și 55 de ani, au început pregătirea pentru a deveni un sprijin real în situații de urgență.
Participanții vor parcurge un program intensiv de 54 de ore, care include atât cursuri introductive despre structura, misiunile și atribuțiile inspectoratului, cât și instruire practică în acordarea primului ajutor. Primele sesiuni au loc în perioada 25–26 aprilie și 2–3 mai, iar în intervalul 4–8 mai voluntarii vor învăța tehnici esențiale de intervenție medicală, sub îndrumarea coordonatorului SMURD.
La finalul pregătirii, cursanții vor susține un examen, iar cei care îl vor promova vor putea participa la misiuni alături de pompierii profesioniști, implicându-se în intervenții, acțiuni umanitare și activități de prevenire.
Reprezentanții ISU Botoșani subliniază importanța implicării civice și a colaborării cu societatea civilă în creșterea gradului de siguranță al comunității, apreciind alegerea voluntarilor de a se dedica unei astfel de misiuni.
Programul „Salvator din Pasiune”, lansat la nivel național în anul 2016, are ca scop dezvoltarea spiritului civic și pregătirea cetățenilor pentru a interveni eficient în sprijinul semenilor aflați în dificultate.















