Credincioșii din Parohia Sfinții Împărați Constantin Și Elena Ionaseni, comuna Truşeşti au marcat Duminica a treia după Paști, numită a Sfintelor Femei Mironosițe, printr-un eveniment dedicat copiilor implicați în activități catehetice.
Sub coordonarea părintelui paroh Dorin-Liviu Onciuleanu, a fost organizată festivitatea de premiere a participanților la proiectul „Familia, locul unde Dumnezeu locuiește printre inimi”. Proiectul a urmărit apropierea copiilor de valorile credinței creștine și evidențierea rolului familiei în formarea spirituală a acestora.
Copiii participanți au fost recompensați cu diplome, dulciuri și iconițe, în semn de apreciere pentru implicarea și participarea lor activă. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă festivă, în prezența părinților și a membrilor comunității.
Reprezentanții parohiei au subliniat importanța continuării unor astfel de inițiative, care contribuie la educația religioasă și morală a tinerei generații.















