sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Activităţi de prevenire a faptelor antisociale în mediul şcolar desfășurate de jandarmii botoşăneni

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
30/04/2026
in Educație
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Miercuri, 29 aprilie, aproximativ 200 de elevi de la Liceul „Dimitrie Cantemir” Darabani, Şcoala Gimnaziala „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi şi Şcoala Gimnaziala „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi s-au întâlnit cu jandarmii botoşăneni în cadrul unor activităţi de prevenire a faptelor antisociale în mediul şcolar.

Ca de obicei, discuţiile jandarmilor cu elevii au vizat aspecte ce privesc siguranţa în instituţiile de învăţământ, pe traseele de deplasare către acestea, dar şi în timpul liber, măsurile de autoprotecţie pe care le pot lua şi evitarea anturajelor nepotrivite.

Alte articole

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026
S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

11/09/2026

De asemenea, dialogul s-a purtat şi pe alte teme de interes, precum urmările legale şi asupra sănătăţii asociate consumului de substanţe psihoactive, utilizarea responsabilă a reţelelor de socializare şi riscurile la care se pot expune utilizatorii acestora.

La final, având în vedere că urmează minivacanţa prilejuită de sărbătorirea Zilei Internaţionale a Muncii şi Zilei Internaţionale a Tineretului, jandarmii le-au făcut recomandări privind petrecerea acestor zile în linişte şi siguranţă.

Comunicat de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani

Tags: Jandarmii botoșăneni
Articolul anterior

IPS Teofan, împreună cu 60 de pelerini din eparhie vizitează Macedonia de Nord

Articolul următor

Proclamarea locală a Sfintei Mavra de pe Ceahlău va avea loc la Mănăstirea Durău

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

S-a dat startul înscrierilor la Palatul Copiilor Botoșani

Cercul Protecția Mediului de la Palatul Copiilor Botoșani își deschide porțile pentru un nou an de activități

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Adolescenții pasionați de natură, știință și proiecte cu impact în comunitate sunt invitați să se înscrie la Cercul Protecția Mediului...

(Video) PS Macarie – Cum ne salvăm copiii pe Brațele Maicii Domnului și ale Sfinților din brațele tehnologiei?

(Video) PS Macarie – Cum ne salvăm copiii pe Brațele Maicii Domnului și ale Sfinților din brațele tehnologiei?

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Episcopul Macarie: „Cum ne salvăm copiii pe Brațele Maicii Domnului și ale Sfinților din brațele tehnologiei?” - Predică despre Nașterea...

Articolul următor
Proclamarea locală a Sfintei Mavra de pe Ceahlău va avea loc la Mănăstirea Durău

Proclamarea locală a Sfintei Mavra de pe Ceahlău va avea loc la Mănăstirea Durău

ARTICOLE RECOMANDATE

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfânta Muceniţă Anisia fecioara

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfânta Muceniţă Anisia fecioara

9 luni ago
SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Vladimir, Luminătorul Rusiei

1 an ago
Cum putem combate astenia de primăvară

Cum combatem astenia de primăvară

6 luni ago
Mai mulți preoții din Protopopiatul Botoșani au fost alături de pelerinii Sfintei Cuvioasei Parascheva

Mai mulți preoții din Protopopiatul Botoșani au fost alături de pelerinii Sfintei Cuvioasei Parascheva

11 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței