marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

„Salvator din Pasiune”. 10 ani de implicare, curaj și solidaritate

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
06/05/2026
in Social
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Astăzi, se împlinesc 10 ani de la lansarea Programului naţional „Salvator din Pasiune”, un demers dedicat implicării cetăţenilor în sprijinul comunităţii, prin activităţi de voluntariat desfăşurate alături de pompierii militari.

La nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, în acest deceniu de activitate, aproximativ 330 de persoane s-au înscris ca voluntari, contribuind la misiunile instituţiei şi la promovarea comportamentului preventiv în rândul populaţiei. Dintre aceştia, 73 sunt în prezent activi, continuând să îşi dedice timpul şi energia în sprijinul semenilor.

Alte articole

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

27/10/2026

Printre voluntarii implicaţi se numără persoane care, încă de la începutul programului, au ales să se alăture acestei iniţiative din dorinţa de a învăţa tehnici de acordare a primului ajutor şi măsuri de prevenire a situaţiilor de urgenţă. De-a lungul anilor, aceştia au participat la numeroase misiuni alături de echipajele SMURD, la intervenţii de stingere a incendiilor, exerciţii în teren, precum şi la acţiuni de informare şi educare preventivă.

Experienţa acumulată şi dorinţa constantă de a ajuta au contribuit la menţinerea unui nucleu de voluntari activi şi dedicaţi, care demonstrează, zi de zi, că implicarea şi perseverenţa pot face diferenţa în comunitate.

Totodată, programul continuă să atragă noi membri: în perioada următoare, încă 60 de cursanţi vor finaliza pregătirea şi se vor alătura echipei de voluntari, fiind pregătiţi să intervină şi să sprijine comunitatea în situaţii de urgenţă.

Programul „Salvator din Pasiune” reprezintă o oportunitate pentru toţi cei care doresc să se implice activ în viaţa comunităţii, să înveţe tehnici esenţiale de intervenţie şi să fie pregătiţi să acţioneze în situaţii de urgenţă.

La aniversarea celor 10 ani de la lansare, ISU Botoşani transmite aprecierea sa tuturor voluntarilor care, de-a lungul timpului, au ales să fie alături de salvatori, demonstrând că spiritul civic şi solidaritatea pot face diferenţa.

Derulat de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania  începând cu luna mai a anului 2016, proiectul urmăreşte susţinerea activităţilor de voluntariat, ca expresie a implicării, solidarităţii şi responsabilităţii civice şi valorii profesionale a acestora, materializată în sprijinul acordat comunităţilor pe timpul situaţiilor de urgenţă, dar şi pentru prevenirea lor.

Pentru a putea deveni voluntari, cei interesaţi trebuie să prezinte următoarele documente:

– cerere de înscriere;

– certificat de cazier judiciar (doar pentru persoanele care au vârsta de peste 18 ani);

– copie a actului de identitate;

– aviz psihologic;

– act doveditor al ultimelor studii absolvite sau în curs de desfăşurare;

–             adeverinţă medicală cu menţiunea „apt pentru efort fizic” sau „apt pentru muncă”;

–             acordul părinţilor/tutorelui legal, doar pentru persoanele care au vârsta sub 18 ani.

Tags: isu botosani
Articolul anterior

„Zorba Grecul” revine pe scena culturală botoșăneană într-o nouă montare a Trupei „Katharsis”

Articolul următor

Festivalul de Poezie „Porni Luceafărul…”, ediția a XLV-a, organizat la Botoșani

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Nu ignorați mesajele RO-ALERT

Atenție la sobe și coșurile de fum – preveniți incendiile în sezonul rece

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Odată cu apropierea sezonului rece și utilizarea mai frecventă a sobelor pentru încălzirea locuințelor, crește și riscul producerii incendiilor. Pentru...

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

AJPIS Botoșani a plătit peste 57 de milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială aferente lunii septembrie

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani (AJPIS) a achitat, pentru luna septembrie 2026, beneficii de asistență socială în...

Sărbătoare de hram la Parohia Stănești, județul Botoșani

Sărbătoare de hram la Parohia Stănești, județul Botoșani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din localitatea Stănești, comuna Lunca, au sărbătorit hramul bisericii parohiale, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie,...

Articolul următor
Festivalul de Poezie „Porni Luceafărul…”, ediția a XLV-a, organizat la Botoșani

Festivalul de Poezie „Porni Luceafărul...”, ediția a XLV-a, organizat la Botoșani

ARTICOLE RECOMANDATE

Hram cu sute de credincioși la Biserica „Nașterea Maicii Domnului”  Pacea

Hram cu sute de credincioși la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” Pacea

2 luni ago
Lucrări de remediere pe drumul Poiana – Petcu – Icușeni Vale din comuna Vorona

Lucrări de remediere pe drumul Poiana – Petcu – Icușeni Vale din comuna Vorona

3 luni ago
Vegetalele în dieta zilnică şi scăderea riscului de cancer

Vegetalele în dieta zilnică şi scăderea riscului de cancer

2 ani ago
Pelerinajul pedestru cu prilejul hramului „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț, ediția a IV-a

Pelerinajul pedestru cu prilejul hramului „Înălțarea Domnului” de la Mănăstirea Neamț, ediția a IV-a

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței