La Palatul Național al Românilor din Cernăuți a avut loc, pe 5 mai 2026, lansarea volumului „Preotul Nicolae Sandovici (1861–1931). Deșteptător al neamului în Proboteștiul Herței și figură marcantă a preoțimii românești din fostul județ Dorohoi”, semnat de părintele profesor Teodor-Cătălin Budacă și apărut la Editura Doxologia Iași, conform publicației Slova Creștină de Dorohoi.
Evenimentul a reunit reprezentanți ai mediului cultural și bisericesc din România și Ucraina. Autorul a fost însoțit de părintele profesor Petru-Georgel Chichioacă, de părintele Ionuț-Ștefan Apetrei și de părintele Marius Onofrei.
Manifestarea culturală s-a desfășurat în spiritul parteneriatului „Cultură și credință fără granițe”, derulat între Seminarul Teologic „Sf. Gheorghe” Botoșani și instituții de învățământ românești din regiunea Cernăuți. Organizarea evenimentului a fost sprijinită de profesoara Tatiana Tutunaru Bârzu.
La lansare au participat și români din satul Mihai Viteazul, localitate întemeiată de refugiați din Probotești, precum și Irina Loredana Stănculescu.
Programul a fost moderat de interpreta Carolina Jitaru și a inclus momente artistice susținute de copii din Probotești, Boian, Herța și Mahala.
Evenimentul a fost organizat cu implicarea Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina „Mihai Eminescu”, Biblioteca „Mihai Eminescu”, Societatea „Doamnele Române” și Școala de Muzică „Ciprian Porumbescu”.
Noua apariție editorială readuce în atenție personalitatea preotului Nicolae Sandovici, slujitor al altarului și susținător al identității românești în zona Herței, oferind cititorilor o importantă contribuție documentară privind istoria și spiritualitatea românilor din nordul Bucovinei.
A consemnat: pr. prof. Petru-Georgel Chichioacă
Sursa: Slova Creștină de Dorohoi















