Elevii Cercului „Protecția Mediului” de la Palatul Copiilor Botoșani au obținut rezultate deosebite la Concursul Național de Ecologie și Protecția Mediului „Codrule, codruțule”, desfășurat în acest weekend la Târgu-Neamț.
Coordonați de profesoara Cecilia Vicoveanu, elevii Bărboșelu Tudor Gabriel, Sîsîeac Irina, Atasiei Denisa Nicoleta și Huștiuc Sabina Elena au reușit să cucerească două locuri I și un loc II, la categoriile gimnaziu și liceu, în cadrul celor cinci secțiuni ale competiției.
Concursul a reunit participanți din mai multe județe ale țării și a inclus atât probe teoretice și practice de ecologie și protecția mediului, cât și activități educative organizate în cadrul Rezervației Vânători-Neamț.
Pe lângă competiție, elevii botoșăneni au avut parte și de o experiență culturală și spirituală aparte. Aceștia au vizitat Mănăstirea Agapia, cunoscută pentru picturile realizate de Nicolae Grigorescu, Mănăstirea Văratec, celebră pentru atelierele sale de broderie și țesături, precum și mormântul Veronicăi Micle. Programul excursiei a inclus și un popas la Casa Memorială „Alexandru Vlahuță”, dar și la Rezervația de Zimbri „Dragoș Vodă”, una dintre cele mai importante arii protejate dedicate zimbrului european.
Rezultatele obținute confirmă preocuparea și implicarea elevilor botoșăneni în domeniul protecției mediului și reprezintă o nouă performanță pentru Palatul Copiilor Botoșani.
Organizatorii au transmis felicitări elevilor și profesorului coordonator pentru rezultatele obținute și pentru promovarea educației ecologice prin performanță!
















