Astăzi 11 mai 2026 și mâine 12 mai 2026, în intervalul orar 14:00- 20:00, la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, pe pietonalul Unirii, se mai poate semna pentru această inițiativa cetățenească.
Demersul aparține unui grup de inițiativă civică din municipiu, susținut de membri Centrului „Sfântul Apostol Andrei” Botoșani, care au lansat o campanie publică pentru interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza municipiului Botoșani.
Campania, intitulată „Fără păcănele în municipiul Botoșani”, a început în data de 9 mai 2026, prin colectarea de semnături necesare inițierii unui demers adresat Consiliului Local. Inițiatorii susțin că fenomenul jocurilor de noroc afectează tot mai multe familii și tineri, iar comunitatea locală trebuie să reacționeze înainte ca efectele sociale să devină și mai grave.
Potrivit organizatorilor, dependența de jocuri de noroc reprezintă o problemă care nu îi afectează doar pe cei care joacă, ci și pe membrii familiei acestora. Ei atrag atenția asupra impactului economic și social al fenomenului, menționând că numeroși tineri intră în contact cu jocurile de noroc încă din perioada liceului, iar multe familii ajung în situații dificile din cauza datoriilor și conflictelor generate de dependență.
„Nu este vorba doar despre bani pierduți, ci despre vieți afectate, despre copii care cresc într-un mediu instabil și despre comunități care își pierd echilibrul social”, transmit reprezentanții grupului de inițiativă „Viață sănătoasă”.
Inițiatorii campaniei spun că este nevoie de semnăturile a aproximativ 5% dintre cetățenii municipiului pentru ca proiectul să poată fi înaintat autorităților locale.
Prin această acțiune, organizatorii afirmă că își doresc un oraș „mai sigur pentru copii, mai sănătos pentru familii și mai puțin vulnerabil în fața dependențelor”.














