Să îți păstrezi sufletul de copil, adult fiind, este aproape o necuviință, o ciudățenie și dacă ai îndrăzneala să arați acest lucru, riști să primești sfaturi binevoitoare de genul: „Lasă copilăriile! Este vremea să te maturizezi!”. Sunt lucruri mărunte care îmi spun că sunt doar un copil mare, deși trebuie să recunosc că lumea în care trăiesc m-a schimbat într-atât încât uneori îmi este rușine că nu sunt ca majoritatea oamenilor normali, scrie doxologia.ro.
Totuși unele lucruri au rămas neschimbate și la păstrez în suflet ca pe niște comori fragile ce trebuie ascunse de ochi prea iscoditori. La fel ca în copilărie, încă mai simt că jucăriile au suflet, că suferă dacă sunt abandonate, că se bucura dacă sunt prețuite, că sunt fericite de atenția ce li se oferă. Încă mai sunt fascinat de curcubeu și mă bucur de fiecare dată când apare ca și cum special pentru mine acesta se desfășoară între cer și pământ. Ajunși la vârsta maturității, ne simțim datori să adoptăm o serie de măști pentru a ne integra cât mai bine în lumea oamenilor mari și serioși.
Trebuie să vorbim, să gândim, să reacționam întotdeauna conform standardelor. Același tipar este aplicat tuturor oamenilor, iar pentru a fi acceptați și luați în serios, trebuie să folosim un paravan după care să afirmăm că ne încadram în tipare, că respectăm întocmai regulile. Paravanul ăsta devine a doua haină și nici nu ne mai dăm seama că o purtam, devine o parte din identitate, din sufletul nostru, ajutându-ne să uitam ce suntem și ce ne face cu adevărat fericiți, desăvârșind până la urma transformarea.
În felul asta, încadrați în „reguli”, uităm să mai fim copii, să fim naturali și inocenți, să ne minunăm de lucruri simple, dar frumoase. Cât mai avem bunici, cât mai avem părinți, cât timp ne bucurăm odată cu copii noștri de jocuri și jucării, putem cu toții să păstram farmecul copilăriei în sufletul nostru. E mai simplu să fii copil în preajma copiilor; ei îți reamintesc permanent bucuria și dacă reușim să lăsam la o parte latura impusă, serioasă, descoperim din nou copilăria.
Este posibil să regăsim măcar o parte din acest tărâm fermecat al copilăriei. Doar să ne dorim cu adevărat acest lucru, să încetinim puțin, să nu mai trăim în secolul vitezei și să privim altfel lumea – prin OCHI DE COPIL.
