Pe 26 mai 2026, începând cu ora 18:00, la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani va avea loc un concert dedicat vieții Maicii Domnului, în interpretarea unor nume de referință ale muzicii bizantine.
Conceput ca un parcurs artistic și duhovnicesc de mare sensibilitate, evenimentul propune un spectacol aparte, în care muzica, cuvântul și contemplația se întâlnesc într-o evocare unică dedicată Maicii Domnului — 𝐼𝑧𝑣𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑐𝑒𝑙 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑡̦ 𝑎𝑙 𝑉𝑖𝑒𝑡̦𝑖𝑖. Împreună, vom păși într-o poveste care se va depăna tainic, presărată cu imne de laudă și cântări de o rară profunzime spirituală.
Seara va fi deschisă de Grupul Psaltic „Evanghelismos” din Piatra-Neamț, iar apoi publicul va fi purtat, alături de doamna Andreea Ogăraru, în firul narativ al poveștii 𝐼𝑧𝑣𝑜𝑟𝑢𝑙 𝑐𝑒𝑙 𝑚𝑎𝑖 𝑑𝑒 𝑝𝑟𝑒𝑡̦ 𝑎𝑙 𝑉𝑖𝑒𝑡̦𝑖𝑖, o evocare dedicată Maicii Domnului, care se va dezvălui treptat prin cuvânt, întrețesută cu momente muzicale de mare sensibilitate și profunzime.
Prin glasul solistei Ana Nuță, alături de prestigiosul Grup Psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale din București și de „Tronos Junior”, această poveste va căpăta rezonanță în irmoase bizantine și cântări de laudă închinate Maicii Domnului.
Intrarea este pe bază de invitație. Invitațiile se găsesc la sediul Protopopiatului Botoșani.
Comunicat de la Iasi Byzantine Music Festival













