marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Familia creștină – icoană a iubirii Preasfintei Treimi

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
30/05/2026
in Diverse, Opinii
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

În acest an, Ziua Interna­țională a Copilului coincide cu sărbătoarea Prea­sfintei Treimi, iar Duminica Părinţilor şi Copiilor – prima duminică după data de 1 iunie, rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române prin Hotărârea nr. 629/12 martie 2009 – cu Duminica Tuturor Sfinţilor, scrie ziarullumina.ro.

Rugăciunea arhierească a Domnului Iisus Hristos arată că Preasfânta Treime este izvorul și modelul desăvârșit al Bisericii: „Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 17, 20-21). Creat după chipul unei Comuniuni eterne (Facerea 1, 26) – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh -, omul este chemat să intre în iubirea veșnică a Preasfintei Treimi: „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el” (1 Ioan 4, 16).

Alte articole

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

27/10/2026
Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

27/10/2026

Duhul Sfânt confirmă paternitatea Tatălui în raport cu Fiul şi filiaţia Fiului în raport cu Tatăl. Duhul Sfânt dăruiește iubirea Preasfintei Treimi celor care cred în Domnul Iisus Hristos. De aceea, prin harul Sfântului Duh, în Taina Botezului dobândim calitatea de fii sau fiice duhovnicești, iar prin Taina Hirotoniei primim paternitatea spirituală, amândouă fiind reflexe ale prezenţei active a Preasfintei Treimi în viaţa Bisericii.

Între taina Bisericii și taina familiei există o legătură profundă (cf. Efeseni 5, 32). Familia este „biserica de acasă”, după expresia Fericitului Augustin1, prima școală a credinței, în care copilul începe să înțeleagă taina iubirii părintești a lui Dumnezeu pentru toți oamenii și în care învață iubirea filială și fraternă în Hristos.

Într-o lume indiferentă sau confuză spiritual, familia se confruntă cu numeroase provocări: criza demografică, nesiguranța zilei de mâine, fragmentarea legăturilor dintre generații, egoismul individual, distorsionarea autorității, impactul tehnologiei și al mass-media asupra educației.

Anul 2026, proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Anul omagial al pastoraţiei familiei creștine, ne invită la o reflecție profundă asupra modului în care sfințenia poate odrăsli în cadrul căminului familial, transformând casa fiecărui credincios într-un spațiu al credinței și al iubirii darnice. Familia creștină este chemată să redescopere modele de viață sfântă în numeroase familii sfinte din istoria Bisericii, în care s-au învățat și s-au practicat virtuțile creștine: rugăciunea stăruitoare, răbdarea, iertarea, ajutorarea celor aflați în nevoi, discernământul, iubirea jertfelnică.

Biserica are misiunea de a oferi îndrumare pastorală și sprijin spiritual – mai ales prin Sfintele Taine – pentru toate etapele vieții familiale: întărirea legăturilor de iubire dintre membrii familiei, nașterea și creșterea copiilor, pregătirea tinerilor pentru căsătorie. Totodată, Biserica afirmă demnitatea familiei în societate, dezvoltă programe de consiliere, de ajutor spiritual și material pentru familiile aflate în dificultate, oferă educație religioasă adecvată pentru copii și tineri.

Ne rugăm Preasfintei Treimi, Izvorul vieţii şi al iubirii veşnice, să reverse darurile Sale cele bogate asupra părinților și copiilor, pentru a cultiva valorile permanente ale familiei creștine mărturisitoare!

Cu multă prețuire și părintească binecuvântare,

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj transmis cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie 2026.

Sursa: ziarullumina.ro

Tags: copii
Articolul anterior

Moșii de vară și dorul de cei dragi

Articolul următor

„Învăț să cresc în siguranță” – activitate de informare și educare preventivă la Școala Gimnazială nr. 1 Cristești

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr 19.Botoșani și structurile arondate au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la...

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

Toamna, prilej de creativitate și învățare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 22 din Botoșani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Toamna, anotimpul culorilor și al bogăției naturii, a devenit o sursă de inspirație pentru preșcolarii, părinții și cadrele didactice de...

Elevii de la Palatul Copiilor Botoșani, patru premii la Concursul Național de Educație Ecologică de la Fălticeni

Elevii de la Palatul Copiilor Botoșani, patru premii la Concursul Național de Educație Ecologică de la Fălticeni

de editor-dariusdamian
26/10/2026
0

Elevii Cercului Protecția mediului de la Palatul Copiilor Botoșani s-au remarcat prin rezultate deosebite la Concursul Național de Educație Ecologică...

Elevii Liceului Teoretic „Dr. Mihai Ciucă” din Săveni, recompensați cu Certificate Naționale de Calitate pentru proiecte eTwinning

Peste 700 de semnături pentru instalarea unui aparat IZI Eco în orașul Săveni

de editor-dariusdamian
25/10/2026
0

O inițiativă de protejare a mediului, desfășurată în cadrul programului „Școala Altfel 2026”, a mobilizat comunitatea din Săveni și din...

Articolul următor
„Învăț să cresc în siguranță” – activitate de informare și educare preventivă la Școala Gimnazială nr. 1 Cristești

„Învăț să cresc în siguranță” – activitate de informare și educare preventivă la Școala Gimnazială nr. 1 Cristești

ARTICOLE RECOMANDATE

29 noiembrie 1852 – A încetat din viaţă Nicolae Bălcescu, istoric, scriitor și revoluționar român

29 iunie 1819 – S-a născut Nicolae Bălcescu, istoric, scriitor și revoluționar

4 luni ago
„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

14 ore ago
PS Macarie a participat la Tabăra de vară „Prietenie pentru veșnicie” din Göteborg, Suedia

PS Macarie a participat la Tabăra de vară „Prietenie pentru veșnicie” din Göteborg, Suedia

1 an ago
Ediția a XV-a a Festivalului-concurs „Poezie sub cerul Dumitreștiului”, în Parohia Dumitreștii Gălății

Ediția a XV-a a Festivalului-concurs „Poezie sub cerul Dumitreștiului”, în Parohia Dumitreștii Gălății

3 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței