În ziua de 1 Iunie, nu se poate vorbi doar despre autospeciale, echipamente sau demonstrații. Vorbim despre oamenii fără de care acțiunile de informare și educare preventivă organizate cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului ar fi fost posibile.
În spatele fiecărui zâmbet, îmbrățișare, joc sau sfat util oferit în aceste zile la Dorohoi, Sulița, Cristești, Lunca, Darabani și Botoșani, au stat ei: pompieri, alpiniști, pirotehnicieni, asistenți UPU-SMURD, paramedici și voluntarii din cadrul Programului Național „Salvator din Pasiune”.
Dincolo de demonstrații, explicații și zâmbete, există însă un efort real. Un efort care înseamnă pregătire continuă, responsabilitate și multe ore dedicate acestei misiuni de a proteja și educa.
Deși au propriile familii, copii și responsabilități, au ales să își investească energia, timpul liber și priceperea pentru ca un copil să învețe ceva important, pentru ca o familie să fie mai informată și pentru ca o comunitate să fie mai sigură.
De multe ori, acest efort trece neobservat. Vedem rezultatul frumos, dar nu și munca din spate, orele petrecute departe de cei dragi sau oboseala ascunsă sub un zâmbet cald.
Astăzi merită să îi privim dincolo de uniformă. Să îi vedem ca pe semenii noștri care aleg zi de zi să le pese.
Pentru toate acestea, vă mulțumim! Respect fiecărui pompier, cadru medical și voluntar care a contribuit la reușita acestor zile. Prin fapte, ne arătați că spiritul de comunitate și grija față de celălalt sunt valorile care contează cu adevărat.
Comunicat de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Botoșani
















