Sâmbătă, 6 iunie 2026, la Mănăstirea Știubieni a avut loc întâlnirea anuală a tinerilor ortodocși din Protopopiatul Săveni, eveniment care a reunit aproximativ 140 de tineri și preoți din parohiile din cuprinsul protopopiatului.
Gazda manifestării a fost părintele arhimandrit Melchisedec Sandu, starețul mănăstirii, evenimentul debutând la ora 7:30 cu săvârșirea Sfintei Liturghii. La finalul slujbei, protopopul de Săveni, Pr. Constantin Macuc, a adresat un cuvânt de bun venit participanților, subliniind importanța întâlnirilor de acest fel pentru formarea spirituală a tinerilor.
După micul dejun servit la ora 9:30, în biserica-paraclis a așezământului monahal a avut loc conferința susținută de părintele consilier eparhial Nicodim Petre. Tema întâlnirii din acest an a fost „Relații care te cresc versus relații care te consumă”, prilej cu care vorbitorul a evidențiat importanța relațiilor fundamentate pe credință, echilibru spiritual și valori morale, oferind totodată exemple din experiența pastorală.
Ulterior, participanții au fost împărțiți în zece grupe de discuții, fiecare coordonată de un moderator, pentru aprofundarea temei conferinței. Programul a continuat cu sesiuni tematice, pauze de dialog, masa de prânz, un moment artistic și o sesiune finală de concluzii.
Întreaga zi s-a desfășurat într-un cadru de rugăciune, liniște și comuniune, evenimentul contribuind la întărirea legăturilor dintre tineri și la consolidarea formării lor duhovnicești.
















