Cine a fost mai întâi? Părinții care au decis de la sine putere să nu mai ducă copiii la școală în ultima săptămână pentru că oricum „nu se face școală” și găsesc vacanțe mai ieftine atunci când oficial nu e vacanță? Sau profesorii care nu mai fac activități în această săptămână, unii nici nu mai vin la școală? Cine să fie de vină? Care e cauza și care e efectul? Și de ce Ministerul asistă impasibil de atâția ani la „jocul de-a școala” din preajma vacanțelor? Atâtea legi au dezbătut, făcut și desfăcut, atâtea modele s-au făcut că analizează, și nicio sancțiune nu a fost introdusă riguros pentru părinții care-și duc copiii în vacanță în timpul școlii și pentru profesorii care absentează fără control. Ne aflăm într-o situație de complicitate tacită, în care societatea se face că face școală și toți închidem ochii?
Sunt un părinte care vrea să își trimită copiii la școală până când se termină școala, așa cum scrie în calendar, dar în fiecare zi în această săptămână (și suntem abia la jumătatea ei) câte un părinte întreabă pe grupul clasei de la ce oră să trimită copilul la școală, până la cât stă acolo și uneori «de ce, dacă ieri nu au venit decât 2 profesori și elevii au stat 3 ore degeaba»?
Școala sigur că e deschisă, dar programul este scurtat toată săptămâna pentru că sunt consilii profesorale la care înțeleg că e necesară participarea profesorilor, se întrunesc comisii și tot felul de activități care nu au legătură cu elevul sau cu faptul că încheie încă un an de școală. Poate n-ar fi rău să marcheze la școală exact acest lucru: cum a fost acest an? Ce a fost bine? Ce nu? Poate un altfel de bilanț? Poate altfel de ore, de dialog cu elevii?
Nu sunt absurd, nu spun că trebuie să li se predea sau să învețe până vineri. Ultima zi trebuie să fie una de sărbătoare indiferent de cum este marcată.
Dar în fiecare an ultima săptămână de școală nu există decât pe hârtie ca fiind „săptămână de cursuri„. În realitate, situația este cam așa: unii părinți nu îi mai trimit la școală pe copii pentru că au cumpărat vacanțe mai ieftine și mai puțin aglomerate în afara sezonului. Profesorii se plâng, dar nici nu prea pun absențe, deși legea le cere asta.
Până să aruncăm vina doar pe acești părinți, există încă 2 situații pe care le-aș menționa.
Degeaba trimit la școală copilul, dacă nu știe în ziua respectivă ce ore va face, dacă orarul stabilit devine opțional pentru cadrele didactice. Unii vin, dar încheie medii (deși în ziua de azi mediile se încheie automat în cataloagele electronice, cum e cazul la noi la școală), îi mai ascultă pe elevi pentru măriri de note (aici ar avea sens, dar de ce a fost lăsat până în ultima clipă?), corectează teste restante sau se ocupă de multă birocrație.
Mai avem și o situație în care unii profesori nu vin la ore și nu chiulesc pentru că așa au chef, ci pentru că sistemul le cere să aleagă între birocrație și elevii de la clasă. Mai degrabă îi obligă. Profesorii aceștia se plâng că nu pot ajunge la ore mereu în ultima săptămână pentru că sunt puși pe drumuri: trebuie să participe la comisii și comitete pentru gradații de merit ale colegilor, să analizeze acte, să participe la examenele de competențe pentru BAC, trebuie să facă instructaje și să participe la inspecții și tot felul de alte birocrații. Mesaje pe care le primim pe grupul clasei.
De ce toate aceste activități administrative nu sunt gândite altfel încât să nu ajungă efectele la elevi? De ce avem atâtea hârtii de completat de către profesori în plină eră AI? Sunt foarte curios dacă statul plătește în același timp și participarea la examene, aceasta fiind pe contract separat, și ora din condică semnată în fals ca făcută, cu concursul directorului. Deși MEC știe clar ce profesori sunt în examene și dacă s-au pontat în aceeași perioadă și la ore. Evident că și pentru acei profesori onești, majoritatea probabil, e o echilibristică incredibilă să își găsească înlocuitor la clasă dacă pleacă la examene sau să facă activități interesante cu elevii rămași, intrați și ei în stare de vacanță când se văd cu clasa goală și cu ai lor colegii care le trimit deja mesaje de pe plajă sau de la bunici.
Profesorii nu aleg ei să completeze fișe la final de an, nu aleg ei îi năvălească hârtiile și termenele limită, ci Ministerul le cere asta. Deși am citit numai aici pe Edupedu de nu știu câte ori că debirocratizarea e la putere și oricare trece pe la minister promite marea cu sarea.
Mă uitam la vecini, care au copiii într-o școală privată pe sistem britanic – știți ce fac în penultima săptămână la liceu? Merg în companii și fac practică, experimentează pasiunile pe care le au sau viitoarele joburi, apoi în ultima săptămână revin la școală și fac un proiect din ce au descoperit, îl prezintă colegilor și profesorilor și primesc o evaluare. În aplauzele tuturor intră în vacanță la timp, preocupați de visul pe care tocmai și l-au consolidat sau validat.
Ultima săptămână a ajuns să fie o perioadă în care părinții, profesorii și elevii se prefac că școala mai funcționează normal. Poate că adevărata întrebare nu este „cine a abandonat primul această săptămână?” Poate întrebarea este „de ce România a renunțat la școală, fără să aibă curajul să o recunoască?”
Sursa: edupedu.ro
