În data de 18 iunie 1951 a început deportarea în Bărăgan a populaţiei din 203 localităţi de pe raza judeţelor Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, dintr-o rază de aproximativ 25 km de granița României cu Iugoslavia.
Deportările în Bărăgan au fost o acţiune întreprinsă în anii 1950 de regimul comunist din România, care a început prin relocarea forţată în Câmpia Bărăganului a populaţiei dintr-o rază de aproximativ 25 km de graniţa cu Iugoslavia, din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, în urma conflictului izbucnit între Stalin şi liderul comunist de la Belgrad, Iosip Broz Tito şi, odată efectuat acest „transfer de amploare de dislocare”, a continuat prin condamnarea la muncă silnică a cetăţenilor socotiţi de regim ca fiind „nesiguri” sau „duşmani”, precizează site-ul unitischimbam.ro.
Primul val de deportaţi provenea din spaţiul de 25 km de-a lungul frontierei iugoslave, care se întindea între satele Beba Veche (judeţul Timiş) şi Gruia (judeţul Mehedinţi), acoperind un număr de 203 localităţi.
Au fost deportate şi persoane de pe insula Ada Kaleh. În 1956 deportaţii din primul val au fost autorizaţi să se întoarcă pe meleagurile lor natale, dar nu şi-au mai putut recăpăta casele.
Sursa video: Antonovici Valeriu
