Primăria Municipiului Dorohoi a lansat proiectul „Îmbunătățirea învățământului preșcolar din Municipiul Dorohoi prin construirea unui corp nou”, investiție care va aduce o extindere semnificativă a infrastructurii educaționale destinate copiilor de vârstă preșcolară.
Proiectul, finanțat prin Programul Regional Nord-Est 2021–2027, are o valoare totală de 13.627.874,55 lei, din care 9.233.406,98 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene.
Investiția vizează construirea unui nou corp de clădire pentru Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 din Dorohoi, în vederea creșterii capacității de școlarizare și îmbunătățirii condițiilor de desfășurare a procesului educațional. Noul imobil va avea o suprafață construită de 573,81 metri pătrați și o suprafață desfășurată de 1.179,25 metri pătrați.
Potrivit datelor prezentate de administrația locală, noua clădire va include trei săli de grupă moderne, fiecare cu o capacitate de 20 de copii, ceea ce va permite găzduirea a 60 de preșcolari în condiții conforme cu standardele actuale de siguranță și calitate.
Reprezentanții municipalității subliniază că proiectul urmărește asigurarea unui acces egal și incluziv la educația timpurie, inclusiv pentru copiii proveniți din grupuri vulnerabile. Totodată, infrastructura va fi adaptată cerințelor moderne de reziliență educațională, permițând desfășurarea activităților didactice inclusiv în format online, atunci când situația o impune.
Implementarea proiectului este prevăzută pe o perioadă de 49 de luni, între noiembrie 2025 și noiembrie 2029.
Prin această investiție, Primăria Municipiului Dorohoi își propune să răspundă nevoilor crescânde ale comunității și să ofere copiilor din Dorohoi un mediu educațional modern, sigur și adaptat cerințelor actuale.

















