marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

La cules de sânziene, alături de copiii din Ansamblul „Doina Costeștilor”

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
25/06/2026
in Cultură, Diverse, Reportaj
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Manifestările dedicate sărbătorii de Sânziene au debutat la Botoșani printr-o activitate menită să aducă mai aproape de tânăra generație tradițiile și obiceiurile populare românești.

În cadrul evenimentului „Ziua Iei – Ograda cu ii și sânziene”, organizat de Centrul Cultural Botoșani  în perioada 23–24 iunie 2026, prima activitate a avut loc pe 23 iunie, la ora 14:00, în localitatea Costești, unde reprezentanții instituției, alături de copiii Ansamblului „Doina Costeștilor”, au participat la tradiționalul cules al sânzienelor.

Alte articole

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

27/10/2026

Activitatea a fost dedicată unuia dintre cele mai frumoase obiceiuri asociate sărbătorii de Sânziene, păstrat de generații și strâns legat de credințele populare, de ritmul naturii și de identitatea culturală românească.

Dincolo de gestul simbolic al culesului florilor, întâlnirea a reprezentat o lecție vie despre continuitatea tradițiilor și despre importanța transmiterii acestora către copii prin experiențe directe și participare activă.

„Tradițiile nu se păstrează doar în cărți și arhive, ci mai ales în comunitate și în felul în care copiii învață să le trăiască firesc, cu emoție și curiozitate”, au transmis organizatorii.

Evenimentul face parte din manifestarea „Ziua Iei – Ograda cu ii și sânziene”, dedicată valorificării patrimoniului cultural tradițional și promovării identității românești prin port popular, muzică, meșteșuguri și obiceiuri specifice acestei perioade.

Coordonatorul proiectului este Daliana Bejan.

Sursa foto: Centrul Cultural Botoșani 

Tags: Sânziene
Articolul anterior

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Articolul următor

Înveșnicirea Sfântului Ioan în Cetatea Mușatinilor, sărbătorită la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

„Ora de lectură” – o călătorie în lumea cărților, alături de micii elevi din Săveni

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biblioteca Orășenească Săveni a demarat recent proiectul educațional „Ora de lectură”, în colaborare cu elevii clasei pregătitoare A de la...

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

„Școala Altfel” la Grădinița Nr. 19 Botoșani: învățare prin experiențe, joc și descoperire

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit Nr 19.Botoșani și structurile arondate au participat, în perioada 19–23 octombrie 2026, la...

Sărbătoare de hram la Parohia Stănești, județul Botoșani

Sărbătoare de hram la Parohia Stănești, județul Botoșani

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din localitatea Stănești, comuna Lunca, au sărbătorit hramul bisericii parohiale, în ziua de prăznuire a Sfântului Mare Mucenic Dimitrie,...

Articolul următor
Înveșnicirea Sfântului Ioan în Cetatea Mușatinilor, sărbătorită la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

Înveșnicirea Sfântului Ioan în Cetatea Mușatinilor, sărbătorită la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

ARTICOLE RECOMANDATE

„Ziua universală a iei” sărbătorită la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani

„Ziua universală a iei” sărbătorită la Inspectoratul Școlar Județean Botoșani

1 an ago
Festivalului Național de Folclor ,,Ioan Cobâlă”- ediția III

Festivalului Național de Folclor ,,Ioan Cobâlă”- ediția III

2 ani ago
Episcopia Canadei aniversează un deceniu de la înființare printr-o serie de evenimente culturale și religioase

Episcopia Canadei aniversează un deceniu de la înființare printr-o serie de evenimente culturale și religioase

6 luni ago

Ministerul Educației continuă să sprijine personalul din învățământ

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței