În fiecare an, pe 26 iunie, ne cinstim drapelul național. Ziua Drapelului Național a fost promulgată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, informează doxologia.ro.
De altfel, celebrarea amintește și marchează ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluționar a decretat ca tricolorul – roșu, galben și albastru – să reprezinte steagul național al tuturor românilor; cele trei culori împărțite în mod egal reprezintă principiul egalității, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea, cifra trei este numărul perfect, al armoniei și, de ce nu, ne amintește că noi credem în Dumnezeu Cel în Treime închinat.
Conform legii, în această zi autoritățile publice și celelalte instituții ale statului organizează o serie de programe și manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau științific, consacrate istoriei patriei, precum și o serie de ceremonii militare menite să ne sensibilizeze, îndemnându-ne să respectăm valorile, simbolurile sau expresiile ce ne definesc ca neam.
Nu e un lucru nou, căci Biserica dintotdeauna a propovăduit asta. Și fiindcă astăzi ne cinstim tricolorul, trebuie să amintim că în multe locașuri de cult ori în proximitatea acestora este arborat tricolorul. Biserica noastră dreptmăritoare și-a arătat prețuirea față de simbolul național și prin rânduiala de sfințire a drapeului românesc, căci tricolorul reprezintă o sinteză a istoriei țării noastre, este un simbol al întregului nostru popor, amintindu-ne despre trecutul, prezentul și viitorul lui. Toate aceste aspecte sunt cuprinse în chip deosebit de frumos în rugăciunea de sfințire a drapelului național, rânduială la care, ce-i drept, în ultimul timp nu foarte mulți credincioși au participat.
Așadar, una dintre aceste rugăciuni de sfințire a steagului glăsuiește: „Atotputernice și Preaveșnice Dumnezeul nostru… caută cu ochiul Tău cel îndurat asupra noastră și acest steag cercetează-l cu binecuvântarea Ta cea cerească. Binecuvântează-l și sfințește-l, ca să fie credincioasei tale oști biruință asupra vrăjmașilor celor potrivnici, iar credincioșilor Tăi, care nădăjduiesc spre Tine, să le fie sigură nădejde de biruință, îndrăzneală și tărie și să li se arate semn de veselie și de tărie, semn de biruință asupra vrăjmașilor”.
De ce Biserica a alcătuit o rânduială de sfințire a drapelului național?
Răspunsul l-a oferit Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Ioan Selejean, cu prilejul unor sărbători religioase, când a avut binecuvântata inițiativă să împartă credincioșilor sute de steaguri tricolore: „Mai întâi să spunem că drapelul nostru, al creştinilor, în primul rând este Sfânta Cruce şi că, sub acest drapel, Mântuitorul a biruit moartea pe Golgota. Ei, tot aşa şi sub drapelul românesc mulţi dintre înaintaşii noştri au murit pentru credinţă şi pentru ţară. Atâţia eroi ai neamului românesc au fost înveşmântaţi în tricolor şi au murit cu tricolorul în mână pe câmpurile de luptă. Deci, ar trebui ca generaţia de astăzi să nu uite lucrurile acestea, pentru că drapelul românesc a fost dintotdeauna sfinţit. Drapelul oştirii române a fost sfinţit de preoţii care au mers alături de ostaşi pe front. Preoţii, prin harul lui Dumnezeu, l-au sfinţit cu apă sfinţită prin Harul Duhului Sfânt, iar ostaşii români l-au sfinţit şi ei, a doua oară, cu sângele lor. De aceea, nu este o simplă pânză care flutură în vânt, ci este un simbol, este o icoană a României”.
Steagul e România, acest binecuvântat pământ stropit cu sângele înaintașilor care au luptat pentru idealul sfânt al unității și demnității. Că steagul național a inspirat pe mulți făuritori de valori nepieritoare o dovedesc acțiunile lor, de-a dreptul surprinzătoare.
Bunăoară, v-ați întrebat de ce inegalabilul Ciprian Porumbescu a testamentat să i se pună pe mormânt drapelul național? De ce Nicolae Grigorescu, la Agapia, a pictat pe aripa Arhanghelului Gavriil culorile steagului românesc? Nu din emfază, nici împlinind o modă, ci din profunde simțăminte de dragoste pentru tot ce-i românesc. Cine se mai gândește astăzi la idealul sfânt al unității pe care Hristos ni l-a cerut, stând în genunchi, căci știa Domnul cât de greu se va împlini?
Nicolae Iorga, în timpul săvârşirii Tainei Cununiei, când preotul le punea cununiile, a strâns-o de mână pe mireasa lui, Ecaterina Bogdan, şoptindu-i: „De acum voi lupta toată viaţa pentru Unirea Transilvaniei cu România!”. Și-a înfrățit slujba Cununiei cu idealul sfânt al unirii neamului din care a răsărit. Mi se pare cu totul emoționant! Cine ar mai face astăzi așa ceva?
Nutresc speranța că vom reînvăța să redevenim patrioți, să ne iubim credința, neamul, să arborăm stindardul românismului cu bucurie și nădejde, să ne jertfim, fiecare după puterile lui, pentru sângele din care am răsărit, căci așa după cum spunea Lucian Blaga, „nici un popor nu e atât de decăzut încât să nu merite să te jertfești pentru el, dacă îi aparții”.
Editorial de Arhimandrit Mihail Daniliuc
Sursa: doxologia.ro
