În data de 30 iunie 2026, au fost afișate rezultatele inițiale obținute de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională în sesiunea iunie 2026, informează Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
La nivelul județului Botoșani, din cei 2984 de candidați prezenți, 2133 de candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de promovare de 71,5%.
La proba de Limba și literatura română, 2319 candidați (77,5%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 7 candidați au fost notați cu 10 (zece).
La proba de Matematică, 1970 de candidați (66,%) au note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Nu sunt candidați cu nota 10.
„Rezultatele inițiale publicate reflectă efortul depus de elevi și de cadrele didactice și constituie, totodată, un punct de plecare pentru o analiză atentă, care ne determină să consolidăm demersurile de creștere a calității actului educațional în unitățile de învățământ din județ și de optimizare a rezultatelor viitorilor absolvenți. Felicit elevii și mulțumesc profesorilor și părinților pentru sprijinul constant oferit copiilor pe parcursul acestui an școlar! Le doresc tuturor absolvenților mult succes la admiterea în învățământul liceal și încredere în propriile forțe”, a declarat Bogdan Suruciuc, inspector școlar general.














