sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Peste 90 de copii au participat la cea de-a VIII-a ediție a Taberei din Tinda Bisericii

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
09/07/2026
in Cultură, Educație, Religie, Social
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi și Parohia „Sfântul Ilie” din Dealu Mare au organizat, în această vară, cea de-a VIII-a ediție a Taberei din Tinda Bisericii, un proiect catehetic, educativ și recreativ care a reunit peste 90 de copii din cele două comunități parohiale. Devenită deja o tradiție, tabăra le oferă celor mici prilejul de a petrece câteva zile în jurul Bisericii, îmbinând rugăciunea cu activitățile educative, jocul și bucuria de a fi împreună, precizează publicația  Slova Creștină de Dorohoi.

Pe parcursul celor trei zile, programul taberei a cuprins participarea la Sfânta Liturghie, cateheze, întâlniri cu invitați, ateliere de creație, activități sportive și jocuri de echipă, toate pregătite astfel încât fiecare participant să descopere lucruri noi, să lege prietenii și să trăiască bucuria apartenenței la comunitatea Bisericii.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Primele două zile au început cu participarea la Sfânta Liturghie, iar mulți dintre copii s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Aceste momente au așezat întreaga tabără sub semnul rugăciunii și al comuniunii, oferindu-le participanților prilejul de a începe fiecare zi în biserică, înaintea celorlalte activități.

După deschiderea oficială a taberei și activitățile de cunoaștere desfășurate în cadrul grupelor, au urmat primele ateliere tematice, în care copiii și-au pus în valoare imaginația și creativitatea. Prima zi a fost completată de întâlnirea cu domnul colonel (r) Doru Pogoreanu, care le-a vorbit despre femeile eroine din istoria recentă a României. Prin exemplele prezentate, participanții au descoperit modele de curaj, credință și dăruire, înțelegând mai bine contribuția acestor femei la momente importante din istoria țării. Spre finalul zilei, atmosfera a fost animată de „Maratonul Năzdrăvan”, o activitate care a îmbinat jocul, atenția și spiritul de echipă.

Cea de-a doua zi a continuat cu noi ateliere și activități pe grupe. Un moment apreciat de copii a fost întâlnirea cu polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, care au discutat cu aceștia despre importanța respectării regulilor, despre prevenirea bullying-ului și a violenței, despre folosirea responsabilă a internetului și despre alegerile pe care le fac zi de zi. Dialogul deschis și exemplele oferite au stârnit interesul participanților, care au adresat numeroase întrebări. După-amiaza a fost dedicată jocurilor olimpice și traseelor aplicative, activități prin care au fost încurajate colaborarea, fair-play-ul și spiritul de echipă.

Ultima zi a debutat cu rugăciunea de dimineață și un moment de înviorare, urmate de o activitate prin care copiii au scris mesaje de mulțumire voluntarilor care le-au fost alături pe parcursul taberei. Un moment deosebit l-a constituit cateheza dedicată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Catedralei din municipiul Dorohoi. Prin dialog, întrebări și jocuri interactive, cei mai mici dintre participanți au descoperit aspecte importante din viața sfântului și au înțeles de ce acesta este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Bisericii.

În aceeași zi, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, împreună cu pompierii Detașamentului de Pompieri Dorohoi, au desfășurat o activitate practică prin care le-au prezentat copiilor reguli de prevenire a situațiilor de urgență și modul în care trebuie să reacționeze în astfel de împrejurări. Programul s-a încheiat prin vizionarea unui videoclip cu imagini din cele trei zile și o sesiune de feedback în cadrul grupelor.

Desfășurarea tuturor activităților a fost posibilă datorită implicării voluntarilor din cadrul Asociației Tineretul Ortodox Român – Filiala Dorohoi, coordonați de Casiana Maria Apetrei, care au fost permanent alături de copii și au contribuit la buna organizare a întregului program.

Organizatorii adresează mulțumiri tuturor celor care au sprijinit această ediție a taberei: membrilor celor două comunități parohiale, în mod deosebit familiei Bordianu Diana și Cosmin, familiei domnului Rusu Cătălin și doamnelor din comitetul parohial și tuturor binefăcătorilor, familiei doamnei Elena Tărînt și personalului Restaurantului Splendid, doamnei căpitan Dorina Lupu din cadrul ISU Botoșani, domnului colonel Petrică Ciobănașu și pompierilor Detașamentului de Pompieri Dorohoi, domnului director Georgel Șlincu și personalului auxiliar al Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, pentru punerea la dispoziție a spațiului necesar desfășurării atelierelor și activităților sportive, precum și părinților care au fost alături de organizatori și de copii în toate cele trei zile.

Ajunsă la cea de-a opta ediție, Tabăra din Tinda Bisericii confirmă că astfel de proiecte contribuie la apropierea copiilor de Biserică și la formarea unor legături frumoase între familii, voluntari și comunitate. Prin rugăciune, cateheze, ateliere, jocuri și întâlniri cu oameni care le-au împărtășit din experiența lor, participanții au încheiat tabăra cu multe amintiri frumoase, prieteni noi și dorința de a reveni și la edițiile viitoare. 

A consemnat Pr. Sergiu Gavriliu

Sursa: Slova Creștină de Dorohoi

Tags: tabără
Articolul anterior

Doi primari din Botoșani au primit distincția „Primar de 5 Stele”

Articolul următor

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Antonie de la Lavra Pecerska

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

La începutul unui nou an bisericesc, Protopopiatul Dorohoi a dat startul unui nou parcurs catehetic dedicat copiilor, în cadrul Proiectului...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Ion Agârbiceanu s-a născut în satul Cenade, județul Alba, în data de 12 septembrie 1882. A fost al doilea născut...

Articolul următor
SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Antonie de la Lavra Pecerska

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Cuvios Antonie de la Lavra Pecerska

ARTICOLE RECOMANDATE

La mulți ani! de Sfinții Apostoli

La mulți ani! de Sfinții Apostoli

2 ani ago
Frați gemeni botoșăneni născuți de ziua jandarmeriei române

Frați gemeni botoșăneni născuți de ziua jandarmeriei române

1 an ago
Prețurile alimentelor de bază nu vor mai fi plafonate de la 1 octombrie

Prețurile alimentelor de bază nu vor mai fi plafonate de la 1 octombrie

12 luni ago
SINAXAR ORTODOX 2024: Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul

SINAXAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Martir Neofit Cretanul

3 luni ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței