Frați creștini,
Căderea Bizanţului şi a ţărilor ortodoxe sub turci a provocat venirea unui însemnat număr de învăţaţi greci, bulgari sau arabi în ţările române. Iar pe de altă parte, autonomia de care s-au bucurat aceste principate a favorizat contactul cu o serie personalităţi ale culturii de tip bizantin. Dacă nu veneau ei singuri, aceşti exponenţi ai culturii bizantine, erau chemaţi de domnii români care îşi făcuseră un ideal din refacerea Bizanţului – idee atât de plăcută istoriografiei româneşti. Prin ei, domnii români şi-au împropriat cultura, precum şi instituţiile bizantine şi chiar limba greacă, precizează crestinortodox.ro.
La curţile româneşti veneau cu mare speranţă ierarhi greci care găseau aici terenul prielnic manifestării lor culturale, precum un Nifon al II-lea, un Matei al Mirelor, Dionisie Ralli sau Luca de Cipru, ori, mai târziu, Antim Ivireanul, Mitrofan de Tassos sau Neofit Cretanul, nume vrednice de toată pomenirea. Ca să nu mai pomenim şi pe aceia care au venit să fie profesori la Academiile din Iaşi sau Bucureşti, precum Galaction Vidali, Nicolae Zerzulis, Teofil Coridaleu şi mulţi asemenea.
O figură aparte în epocă a făcut-o Nicodim Aghioritul, considerat una dintre figurile cele mai reprezentative ale învățământului teologic din perioada dominației turcești. Prin activitatea sa, a ridicat nivelul duhovnicesc al monahilor și al tuturor credincioșilor, a făcut cunoscută înțelepciunea aghiorită, mireasma scrierilor aghiografice și harul imnografic. Pe bună dreptate, Sfântul Nicodim este considerat mândria Sfântului Munte și slava Bisericii Ortodoxe.
Iubiți frați și surori întru Domnul,
Potrivit ieromonahului Eftimie, biograful său contemporan lui, Sfântul s-a născut în insula Náxos, în anul 1749, din părinți evlavioși, Antonie și Anastasia, având numele de Nicolae Kallivoúrtzis. Mama s-a săvârșit din viață ca monahie, cu numele Agathá, în mănăstirea Sfântului Ioan Gură de Aur din Náxos.
Harismele extraordinare care au împodobit viața Sfântului Nicodim au ieșit la iveală de timpuriu. Agerimea minții, dragostea de carte, memoria excelentă și curăția sufletească îl făceau cel mai bun elev al preotului-învățător din parohie și slujitor al acestuia la sfintele slujbe și liturghii. Inteligența și performanțele sale l-au impus și în școala din Náxos.
La vârsta 16 ani a fost admis ca elev al celebrei Școli Evanghelice din Smyrna. Întorcându-se în patria sa, și-a îmbogățit cunoștințele, mitropolitul locului, Ánthimos Vardís, apreciindu-l și având încredere în el, l-a angajat secretar. În anul 1755 a venit în Muntele Athos, unde a fost tuns monah în mănăstirea Sfântului Dionisie, fiindu-i schimbat numele din Nicolae în Nicodim. Acolo a primit ascultarea de citeț și secretar al mănăstirii. După 7 ani, a plecat la Mănăstirea Pantocrator, unde s-a distins prin viața sa ascetică și prin dragostea pentru studiu, devenind tâlcuitor încercat al Sfintei Scripturi. Dorința pentru o lucrare duhovnicească mai înaltă îl determină să plece în Țările Române, la practicantul rugăciunii inimii, Cuviosul Paisie Velicikovski († 1794). Călătoria sa însă i-a fost zădărnicită, rămânând, pentru un an de zile, în insula pustie Skyropoúla, aproape de Sfântul Munte, sub ascultarea lui Gheronda Arsenie Kollivás, unde a scris ”Manualul sfaturilor bune”.
Biograful său insistă să amintească din multa și îndelungata lui trudă literară următoarele cărți folositoare pentru suflet: faimoasa ”Filocalie”, ”Everghetinosul”, ”Tratatul despre deasa împărtășanie”, ”Lucrările Sfântului Simeon Noul Teolog”, ”Mărturisirea de credință”, ”Cunună Pururea Fecioarei – Theotokárion”, ”Războiul nevăzut”, ”Noul martirologiu”, ”Deprinderi duhovnicești”, ”Răspunsurile Sfântului Grigorie Palama”, care din păcate s-a pierdut, ”Pidalionul”, ”Hristoitia – Cartea bunelor moravuri creştine”, ”Carte de rugăciuni”, ”Grădina harurilor”, ”Dialogurile lui Varsanufie”, ”Sinaxar”, ”Abecedarul Cuviosului Meletie”, ”Culegere nouă (Sinaxar)”, ”Eortodromionul sau Comentariu la canoanele sărbătorilor”, ”Scara cea nouă”. Încă multe alte cărți hermeneutice, liturgice, imnografice, apologetice și scrisori, împreună cu cele canonice, ascetice, mistice, etice și aghiografice, pe care le-am menționat deja, ajung toate la aproximativ o sută de lucrări, cunoscând mai multe ediții.
Trăind în diferite colibe din sihăstria Kapsála, care ținea de mănăstirea Pantocrator, a îndurat multe ispite, cu post continuu, sărăcie și mare asceză, devenind un pol de atracție pentru mulți oameni. Deși suferea pentru semenii săi, și acest lucru se vede desigur din multele cărți didactice pe care le-a scris, oamenii îl oboseau, pentru că îl țineau departe de rugăciune.
La fel ca tovarășul său, Sfântul Macarie Notarás, astfel și Sfântul Nicodim avea o legătură strânsă cu Mănăstirea Vatopedi, vizitându-i bogata bibliotecă, precum și cu școala acestei mănăstiri, Academia Athonită sau Athoniada. În anul 1801, atunci când școala a trecut prin multe greutăți, Sfânta Sinaxă a Părinților Aghioriți a numit printre alții și pe mult-înțeleptul și Sfântul Nicodim ca membru al administrației financiare, formată din trei membri, fiind responsabil pentru funcționarea regulată a școlii.
Contribuția sfântului a fost foarte valoroasă atât din punct de vedere administrativ, cât și duhovnicesc și moral. Sfântul Nicodim a contribuit la îmbunătățirea situației economice a școlii și, lucrând cu râvnă pentru progresul școlii, a reușit să o mențină funcțională până în pragul revoluției de la 1821.
Sfântul Nicodim a fost, într-adevăr, ”teologul mișcării colivarilor”, îndrumătorul acesteia, și potrivit unor manuscrise, a fost considerat cel mai de seamă om bisericesc, cercetător și scriitor, de după căderea Constantinopolului. Sfântul Nicodim s-a îngrijit de editarea lucrărilor Sfântului Grigorie Palama și ale Sfântului Simeon Noul Teolog. Scrierile Sfântului Nicodim Aghioritul au fost traduse în limbile turcă, rusă și română, fiind citite și în zilele noastre de mii de creștini”.
Sfântul Nicodim a avut o legătură strânsă și cu Sfântul Mucenic Grigorie al V-lea (1821), de la mănăstirea Iviron, care l-a ajutat la publicarea lucrărilor sale. Sfântul Grigorie l-a trimis pe Noul Mucenic Constantin din Hydra (1801) la Sfântul Nicodim pentru a-l catehiza. De asemenea, la chilia sa din Capsala ajungeau mulți eterodocși, pe care îi introducea în teologia, cultul și viața ortodoxă.
Iubiți credincioși,
Sfântul Nicodim, fără îndoială, a fost dascăl în sensul propriu și în sensul larg al cuvântului, în calitate de dascăl al elevilor din Smirna, tutore, membru al Consiliului Școlar în cadrul Academiei Athonite, dascăl al novicilor și, în general, al monahilor athoniți, dascăl al clericilor care trăiau în afara Sfântului Munte, dascăl al fraților mireni, al apostaților și al noilor mucenici cateheți, dascăl al popoarelor ortodoxe și, mai ales, dascăl, pedagog și luminător al grecilor înrobiți; pe scurt, Mare Dascăl al neamului.
În ansamblu, contribuţia Sfântului Nicodim Aghioritul la zestrea teologică a Ortodoxiei este imensă. Remarcăm faptul că din opera sa românii au tradus exact ceea ce era mai important sau ceea ce ei credeau că este inedit atunci în teologie. Au tradus, ca atare, “Pidalionul” pentru că au intuit noutatea sa. Înşişi românii se foloseau de norme canonice foarte vechi şi nici măcar cu caracter bisericesc, dacă ne gândim că până la Nicodim nu exista nimic mai mult decât ,,Îndreptarea Legii” sau ,Pravila cea mare” de la mijlocul secolului XVII. Şi situaţia a durat până la apariţia Pidalionului în 1843, adică exact cu două secole mai târziu. Astfel lucrarea sa rămâne de referinţă pentru cercetătorii de drept canonic.
Nu este de ignorat contribuţia sfântului nici în domeniul imnografic, el însuşi fiind autor al slujbelor sau canoanelor pentru nu mai puţin de 37 de sfinţi. În plus, a completat slujbele a încă 39 de sfinţi. Nu toate acestea au fost traduse şi la noi, însă este probabil ca multe din textele de astăzi să aibe la bază pe acelea ale lui Nicodim Aghioritul. Sunt mai greu de identificat eventualii traducători pentru că aceştia nu-şi lăsau numele decât arareori.
Sfântul Nicodim a reuşit să aducă în viaţa Bisericii şi la îndemâna fiecărui credincios textele spiritualităţii patristice editând preţioasa lucrare “Filocalia”, a cărei traducere o avem şi noi azi graţie Părintelui Stăniloae. Şi tot aici domeniul aghiografic este îmbogăţit prin apariţia “Noului Martirologiu” care se constituie în sursă de informare pentru viaţa multor neomartiri.
Să nu uităm că Sfântul Nicodim este unul dintre cei care scot la lumină probleme noi ale Bisericii într-o vreme în care se cerea aceasta. Dar niciodată nu inovează, ci respectă spiritul Scripturii şi al Tradiţiei. Poate tocmai de aceea el a simţit nevoia să-l reactualizeze pe Sf. Grigorie Palama şi nu numai. El se ocupase şi de diortosirea operelor Sf. Simeon Noul Teolog, la îndemnul mitropolitului Macarie al Corintului.
În domeniul liturgic este interesant de urmărit problema Sfintei Împărtăşanii pentru care mulţi contemporani ai săi propuneau o deasă folosire. El însuşi nu a fost străin de o astfel de practică ce s-a impus, mai nou, şi în Biserica greacă. Nu este acesta singurul aspect asupra căruia s-a oprit, ci a simţit nevoia să explice o serie de multe alte chestiuni cu conţinut liturgic.
Dacă se vorbeşte uneori de o reformă în sânul Bisericii, promovată de Sfântul Nicodim şi de cei pe care i-a influenţat, trebuie înţeles că nu este vorba despre adăugarea a ceva nou, ci de repunerea pe tapet a unor probleme care păreau a fi fost uitate. Argumentările sunt la nivelul Părinţilor postpatristici. Întreaga sa operă abundă de citate patristice şi de nume cu imensă autoritate în domeniul teologiei de cea mai bună calitate.
Din păcate, acest mare dascăl al Bisericii și al neamului, a fost pizmuit aspru de unii neînvățați, care l-au acuzat și l-au defăimat prin tot felul de lucruri neadevărate. Astfel, a fost nevoit să scrie „Mărturisirea de credință”, prin care să dovedească dreapta sa credință. Spune undeva sfântul: „Tot ceea ce Biserica Sfântă, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos, mama noastră comună și duhovnicească, acceptă și mărturisește, pe acestea toate și noi le acceptăm și le mărturisim cu un glas; toate câte aceasta le refuză și le respinge, pe acestea, de asemenea, și noi le refuzăm și le respingem, ca fii sinceri și autentici ai acesteia”.
Acest atlet curajos al Duhului, mărturisitor înflăcărat al tradiției ortodoxe autentice aghiorite, iubitor al Maicii Domnului, prieten și imnograf al sfinților, neobosit luptător pentru adevăr, chinuit de calomnii, iar nu de suferință și de tainica și îndelungata sa nevoință, s-a îmbolnăvit pe când se afla în chilia sa mult iubită, smerită și pustnicească din Mănăstirea Sfântul Gheorghe. S-a spovedit, i s-a făcut Sfântul Maslu, împărtășindu-se zilnic și rugându-se continuu, având în permanență pe buze numele dulce al lui Hristos. În noaptea de 13 iulie 1809 s-a împărtășit pentru ultima oară, simțindu-și sfârșitul aproape. Când l-au întrebat frații: „ Ai odihnă, Părinte?” El a răspuns: „L-am primit pe Hristos înlăuntrul meu, cum să nu am odihnă?”
Viața Sfântului purtător de Dumnezeu, Nicodim, a fost scrisă de ieromonahul Eftimie (1829). O altă Viață, mai scurtă, a fost scrisă de Onufrie Iviritul. Din aceste două biografii s-au inspirat toți scriitorii de mai târziu, care s-au ocupat de viața și lucrarea sa. Slujbă întreagă, cu fericiri, a fost compusă de Gherasim Mikraghiannanitul, dar și de Mitropolitul Patrei Nicodim Vallindrás și de Mitropolitul de Mithýmnis, Iacob. Cinstitul cap al Sfântului se află astăzi în Mănăstirea Marea Lavră. În mănăstiri, biserici și case există o mulțime de icoane ale sale. Cea mai veche reprezentare a Sfântului, care supraviețuiește și astăzi, se află pe o gravură de aramă, din 1818. Aceasta a fost schițată în Veneția și împodobește multe din primele ediții ale operelor sale.
Lucrările sale au cunoscut ediții și traduceri repetate. Recunoașterea sa oficială și canonizarea s-au făcut în anul 1955, fiind prăznuit pe 14 iulie.Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne miluiește și ne mântuiește pe noi în veci, Amin.
Preot DAVID MARIAN, parohia NAȘTEREA MAICII DOMNULUI, MAMAIA NORD – NĂVODARI
Sursa: crestinortodox.ro
