sâmbătă, septembrie 12, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Festivalul Internațional de Muzică Populară „Mugurelul” revine la Dorohoi cu ediția aniversară a XX-a

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
18/08/2026
in Cultură, Social
138
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Municipiul Dorohoi va găzdui, în perioada 28–29 august 2026, cea de-a XX-a ediție a Festivalului-Concurs Internațional de Muzică Populară „Mugurelul”, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate promovării folclorului autentic și tinerelor talente din România și din străinătate, precizează dorohoiclub.ro.

Evenimentul este organizat de Clubul Copiilor Dorohoi, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Primăria Municipiului Dorohoi, Asociația „Mugurelul” și alte instituții culturale și educaționale. Scopul festivalului este descoperirea și promovarea tinerilor interpreți, precum și valorificarea patrimoniului folcloric autentic.

Alte articole

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

12/09/2026

Potrivit regulamentului, organizatorii estimează participarea a aproximativ 700 de artiști, reprezentând cel puțin cinci zone folclorice ale României și minimum patru țări, alături de membri ai Orchestrei „Mugurelul”, care vor asigura acompaniamentul concurenților.

Competiția se va desfășura pe trei secțiuni: interpretare vocală, interpretare instrumentală și ansambluri de cântece și dansuri populare, iar participanții vor evolua exclusiv cu acompaniamentul Orchestrei „Mugurelul”, sub conducerea muzicală a profesorului Marcel Dupu.

Programul ediției include repetiția generală din 28 august, concursul propriu-zis desfășurat pe parcursul celor două zile, Parada costumelor populare, organizată în 29 august, precum și Gala Laureaților, care va încheia festivalul. În paralel, va avea loc și Simpozionul Național „Valorificarea culturii tradiționale în educația tinerei generații”, dedicat cadrelor didactice și elevilor interesați de promovarea tradițiilor românești.

Participarea la festival este gratuită, organizatorii asigurând masa și cazarea concurenților, în timp ce transportul revine delegațiilor participante. Înscrierile și transmiterea materialelor se vor realiza conform calendarului stabilit în regulament, iar cele mai valoroase prestații vor fi recompensate cu premii, diplome și Trofeul Festivalului „Mugurelul”.

Prin ediția aniversară din 2026, Festivalul Internațional de Muzică Populară „Mugurelul” își propune să consolideze statutul Dorohoiului ca un important centru de promovare a folclorului românesc și internațional, reunind pe aceeași scenă tineri artiști, ansambluri și iubitori ai tradițiilor populare.

Sursa: dorohoiclub.ro

Tags: Mugurelul
Articolul anterior

Festivalul Trufelor revine la Cacica în perioada 31 iulie – 2 august 2026. Organizatorii anunță o ediție extinsă, cu gastronomie, concerte și experiențe premium

Articolul următor

APIA a extras eșantionul de control pentru Campania 2026

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Sâmbătă, 12 septembrie, Parohia Cișmea-Răchiți din Protopopiatul Botoșani Est a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale...

Cuvântul zilnic:Tristețea

Ce este sănătatea și cum o păstram

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Se tot vorbește de sănătate în ultimul timp și asta nu este o întâmplare. Evoluția omului a adus odată cu...

28 mai 1963 – A încetat din viață Ion Agârbiceanu, prozator, membru al Academiei Române

12 septembrie 1882 – S-a născut scriitorul Ion Agârbiceanu

de editor-dariusdamian
12/09/2026
0

Ion Agârbiceanu s-a născut în satul Cenade, județul Alba, în data de 12 septembrie 1882. A fost al doilea născut...

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

S-a înființat ATOR Pacea, un nou grup dedicat tinerilor

de editor-dariusdamian
11/09/2026
0

Un nou grup de tineret prinde contur în Parohia Pacea. Este vorba despre ATOR Pacea – Asociația Tinerilor Ortodocși Români,...

Articolul următor
Credite agricole pe termen lung garantate de stat

APIA a extras eșantionul de control pentru Campania 2026

ARTICOLE RECOMANDATE

Îndrumări pentru participanții la sfințirea picturii Catedralei Naționale

Îndrumări pentru participanții la sfințirea picturii Catedralei Naționale

11 luni ago
„Managementul adicțiilor în școli”. Conferință județeană antidrog la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

„Managementul adicțiilor în școli”. Conferință județeană antidrog la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoșani

6 luni ago
Senatul Universității din Suceava a aprobat înființarea unei extensii la Botoșani

Senatul Universității din Suceava a aprobat înființarea unei extensii la Botoșani

2 ani ago
„Nerecunoscând nici o altă autoritate fără numai pre Mântuitorul Dumnezeu – omul”. 139 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române

Ghidul studentului ortodox: Un ajutor pentru studenții de la Facultatea de Teologie

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1195 distribuiri
    Share 478 Tweet 299
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    675 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    288 distribuiri
    Share 115 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

IPS Teofan a sfințit biserica Parohiei Cișmea-Răchiți din Botoșani

12/09/2026
Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

Ședința lunară a preoților din Protopopiatul Dorohoi,la Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”

12/09/2026
 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

 „Dumnezeu a creat lumea” – prima cateheză din noul an bisericesc în Protopopiatul Dorohoi

12/09/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței