În unele zone ale țării noastre (Moldova, Muntenia, dar mai ales în Transilvania), tradiția populară a păstrat unele sărbători care nu se regăsesc în calendarul ortodox, nici în vreo scriere bisericească sau sinaxar, precizează doxologia.ro.
Cu siguranță că i-am auzit pe bunicii noștri spunând că, în aceste zile, nu trebuie să se săvârşească niciun fel de activitate și că mânia divină se va abate imediat asupra celui care nu le cinsteşte. În realitate, aceste afirmații sunt născute din veșnicele superstiţii populare care nu au nimic în comun cu tradiţia bisericească.
Ilie-Pălie și Foca sunt două astfel de pseudo-sărbători în care oamenii nu lucrează, de frica bolilor sau a focului. Despre Ilie-Pălie, ținut pe 21 iulie, se spune că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul trăsurii de foc a Sfântului Ilie. În popor există credința că toți cei care muncesc în această zi sunt „păliti” (loviți) chiar în ziua următoare de necaz sau boli grele.
În ceea ce-l privește pe Sfântul Mucenic Foca, acesta a trăit în timpul împăratului Traian (98-117), fiind originar din orașul Sinope. Pamfil, tatăl lui, de meserie constructor de corăbii, și mama sa, Maria, erau creștini. De aceea, conform Sinaxarului, încă din tinereţe, Sfântul Foca era plin de darul Duhului Sfânt: îi gonea pe diavoli din oameni şi tămăduia neputinţele. În timpul unei persecuții împotriva creștinilor, declanșate de împăratul Traian, Sfântul Mucenic Foca a fost prins și supus torturilor și, în cele din urmă, a primit moarte martirică. Sfintele sale moaște au fost mutate din Sinope la Constantinopol, în ziua de 23 iulie 403 sau 404.
Deși ziua de 23 iulie nu este trecută în calendar cu cruce roșie, în lumea satului oamenii o țin, pentru a se apăra de foc. Bătrânii spun că Foca pedepseşte cu arșiță şi grindină, în cazul în care sărbătoarea nu se cinstește și, de aceea, în această zi nu se aprinde focul şi nu se coace pâine în cuptor. Tradiția spune că Sfântul Foca umblă prin cer într-un car de foc, purtând în mână un bici care arde, așteptând cu nerăbdare ziua pomenirii sale. De aceea, Dumnezeu îi spune de ea abia când aceasta a trecut, pentru ca el să nu pârjolească pământul.
Ne întrebăm, așadar, cum să ne raportăm la aceste pseudo-sărbători? Un răspuns relevant în găsim într-un articol publicat în anul 1907 în revista „Biserica Ortodoxă Română”, buletinul oficial de informare a clerului şi a credincioşilor cu privire la activitatea Sfântului Sinod al Bisericii noastre, în care se precizează următoarele:
„Deoarece mulţi săteni ţin încă şi astăzi obiceiuri şi sărbători idoleşti, cu toate că ierarhii Bisericii dintotdeauna n-au încetat a sfătui pe creştinii noştri să se ferească de ele. Însuşi Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici autocefale ortodoxe Române a votat, în şedinţa din 29 mai anul 1874, un regulament împotriva sărbătorilor de origină idolatră. Acest regulament, promulgat în 3 iulie 1874, cuprinde mai întâi sărbătorile bisericeşti şi naţionale ce tot creştinul ortodox român e dator a ţinea, apoi dispune la art. 3 următoarele: Orice alte sărbători superstiţioase precum: Joile după Paşti, Rusăliile, Ilie Pălie, Foca, Pintilie Călătorul, Răpotinul, Drăgaica, Paparuda, Circovii, Filipii, Chirică Şchiopul, sunt oprite a se serba, ca nişte rămăşiţe din timpul idolatriei şi care nu aduc nici un folos sufletesc, ci numai pagube celor ce le serbează, împiedecându-i de la lucrări folositoare şi dând prilejul la petreceri deşarte şi vătămătoare. Preoţilor le recomandăm a sfătui pe enoriaşi de a părăsi asemenea sărbători păgânești, care nu sunt potrivite cu demnitatea de creştin şi cu învăţăturile Sfintei Evanghelii şi ale Bisericii”.
De altfel, știm că Biserica Ortodoxă a condamnat mereu superstiţiile şi obiceiurile păgâne. Spre exemplu, canonul 62 de la Sinodul din Trulan (692) subliniază faptul că praznicele și datinile păgânești trebuie să fie scoase din vieţuirea credincioşilor, urmând ca cei care vor încălca această dispoziție să fie caterisiți sau afurisiți:
„De aceea, cei care de acum înainte s-ar apuca sa facă ceva din cele zise mai înainte, după ce au fost puşi în cunoştinţă, poruncim ca aceştia, dacă ar fi clerici, să se caterisească, iar dacă ar fi laici, să se afurisească”.
Astfel, urmând și îndemnul Sfântului Apostol Pavel, care ne spune că omul credincios nu poate fi şi superstiţios – „Ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?” (II Corinteni 6, 15) – înțelegem că greșim acordând o importanță deosebită acestor tradiții și credințe populare în detrimentul celor statornicite de Biserică, iar această atitudine nu este doar departe de duhul creștin, ci are și un conținut contrar mărturisirii și viețuirii ortodoxe autentice.
Sursa: doxologia.ro
