Comunitatea bisericească și cea academică din Galați sunt în doliu după trecerea la cele veșnice a părintelui conferențiar universitar dr. Dorin-Gabriel Pandele, slujitor al Bisericii Ortodoxe și cadru didactic apreciat al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, informează Parohia Oancea.
Născut la 10 ianuarie 1971, în comuna Ivești, județul Galați, părintele Dorin-Gabriel Pandele și-a dedicat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu și formării viitorilor teologi. A absolvit în anul 1996 Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, iar ulterior și-a continuat studiile la Institutul de Studii Superioare de Teologie Ortodoxă al Patriarhiei Ecumenice din Chambésy, Elveția. A obținut titlul de doctor în teologie și a devenit membru al Asociației Internaționale de Studii Patristice.
Activitatea sa pastorală a început în Parohia Gohor II, unde a slujit între anii 1994 și 2001. A fost apoi transferat la Catedrala Episcopală din Galați, unde a activat până în 2003, după care a slujit la Așezământul Filantropic „Sfântul Vasile cel Mare” în perioada 2003–2005. Din anul 2005 și până la trecerea sa la Domnul, a fost paroh al Parohiei „Sfântul Arhidiacon Ștefan” din Galați, fiind cunoscut pentru apropierea față de credincioși și implicarea în viața comunității.
În paralel cu misiunea pastorală, părintele Dorin-Gabriel Pandele a desfășurat o bogată activitate didactică. A predat la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” din Galați, iar ulterior a devenit conferențiar universitar în cadrul Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie a Universității „Dunărea de Jos”, unde a format generații de studenți și a contribuit la dezvoltarea învățământului teologic românesc.
Vestea trecerii sale la cele veșnice a stârnit numeroase mesaje de condoleanțe din partea preoților, foștilor studenți și credincioșilor care l-au cunoscut. Unul dintre cele mai emoționante omagii a fost transmis de Parohia Oancea din județul Galați.
„Astăzi, clopotele nu vestesc chemarea la Sfântul Altar, ci petrecerea spre Altarul cel ceresc a unui slujitor al lui Hristos. A fost preot la Sfântul Altar, dascăl la catedră și părinte în mijlocul oamenilor. Teolog erudit, dar smerit; om al cuvântului, dar mai ales al rugăciunii”, au transmis reprezentanții parohiei.
Mesajul evocă personalitatea unui slujitor blând și apropiat de oameni, care și-a dedicat întreaga viață rugăciunii, slujirii și educării tinerilor teologi.
Plecarea părintelui Dorin-Gabriel Pandele lasă un gol profund în viața spirituală și academică a județului Galați, însă moștenirea sa va continua prin generațiile de studenți pe care le-a format și prin credincioșii pe care i-a călăuzit de-a lungul celor peste trei decenii de slujire.
Dumnezeu să-l odihnească în pace! Veșnică să-i fie pomenirea!













