În perioada 27 iulie – 31 iulie 2026, în județul Botoșani vor avea loc următoarele evenimente:
Luni, 27 iulie
– Parohia Trușești din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Nicolae” – Trușești, în cadrul căreia părintele Florin Hălăucă va susține conferința cu tema: „Cum devine parohia mea o familie duhovnicească”.
– Parohia Albești din Protopopiatul Botoșani va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Albești, în cadrul căreia părintele Fredolin Drobotă va susține conferința cu tema: „Postul și rugăciunea în familia creștină”.
Vineri, 31 iulie
În această zi, încep pelerinajele pedestre organizate de Arhiepiscopia Iaşilor către mănăstirile nemţene, cu plecare din diferite localităţi. Aflat la cea de-a XII-a ediție, Pelerinajul Sfinților Nemțeni este organizat de către Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor. Pelerinii vor parcurge la pas aproximativ 350 de kilometri către Mănăstirea Neamț, Taborul românesc, Munții Ceahlău și culmile Sihlei, cu plecare din Iași, Botoșani, Piatra Neamț și Pipirig. Vor fi parcurse mai multe trasee, astfel:
– Iași – Mănăstirea Neamț – Ceahlău – Mănăstirea Sihla (31 iulie – 7 august);
– Botoșani – Mănăstirea Neamț – Ceahlău – Mănăstirea Sihla (31 iulie – 7 august);
– Piatra Neamț – Mănăstirea Neamț – Ceahlău – Mănăstirea Sihla (1–7 august);
– Pipirig – Mănăstirea Neamț – Ceahlău (4–7 august).
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor















