marți, octombrie 27, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Peste 500 de tineri în tabără la Nemțișor

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
24/07/2026
in Cultură, Diverse, Educație, Religie, Reportaj, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Ca în fiecare an, spre final de iulie, Poiana Nemțișor devine locul de întâlnire al bucuriei, rugăciunii și dialogului, găzduind cea de‑a XVII‑a ediție a Taberei „Nemțișor”. Evenimentul, organizat de Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului de misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, adună peste 500 de tineri din întreaga eparhie, dar și din alte colțuri ale țării și din afara ei, scrie ziarullumina.ro.

Joi, 23 iulie, participanții, voluntarii și moderatorii taberei au luat parte la Sfânta Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord.

Alte articole

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026

Programul taberei a inclus conferințe tematice, sesiuni de dialog, ateliere formative, activități sportive și momente liturgice, oferind tinerilor un cadru prielnic pentru meditație duhovnicească, dar și pentru cultivarea relațiilor de prietenie cu ceilalți participanți sosiți din întreaga țară.

Joi dimineață, în cadrul slujbei arhierești, părintele Aurel Stoleru, responsabil de tineret în cadrul Protopopiatului Iași II, a fost ridicat la rangul de iconom stavrofor.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a transmis tinerilor de la Nemțișor câteva sfaturi pentru o viață duhovnicească îmbunătățită, menționând în acelaşi timp cât de importante sunt smerenia și viața curată în dobândirea Împărăției lui Dumnezeu:

„Tinerilor și tinerelor, rămâneți în Liturghia Bisericii! […] Spuneți tuturor cât bine ne face Domnul și câtă pace și bucurie dobândim aici în Liturghia Bisericii! De aceea spunem acum la final: «În pace să ieșim!», ca pacea, bucuria, liniștea, împlinirea pe care le dobândim aici să le putem răspândi pretutindeni în lume! Și v‑am cunoscut bine aseară, am dialogat cu voi, v‑am binecuvântat pe fiecare în parte, pentru că sunteți tineri misionari! Cu adevărat misionari! Să nu vă fie spre semeție ceea ce vă spun acum: Sunteți tineri misionari, voi sunteți aluatul care va dospi frământătura tinerească în mijlocul cărora vă aflați – la școală, la universitate, în societate, oriunde -, voi veți fi și vă rog să fiți, cu toată râvna și dragostea față de Domnul, luminători! Să‑i luminați, să‑i încălziți pe cei de lângă voi și prin pilda vieții voastre, și prin cuvânt. Așa cum v‑am spus aseară, ceea ce nu reușim prin cuvânt, întotdeauna reușim prin pilda vieții”.

La finalul Sfintei Liturghii, participanții de la Nemțișor au fost prezenți la lansarea volumului „Gânduri de la Nemțișor din Poiana Prieteniei – opt dialoguri pentru tineri”. ⁠Cartea, publicată la Editura Doxologia, cuprinde opt conferințe care au fost susținute în edițiile precendente. Volumul conține texte extrase din conferințele și predicile ținute de Înaltpreasfințiții Părinți Mitropoliți Teofan al Moldovei și Bucovinei, Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, Serafim al Europei Centrale, de Părintele Episcop Macarie al Europei de Nord, de pr. Constantin Necula de la Sibiu, pr. Constantin Coman de la București, dar și de vrednica de pomenire maica Siluana Vlad.

Sursa: ziarullumina.ro

Tags: Tabăra Nemțișor
Articolul anterior

(Video) Părintele Sofian Costea: Telefonul, noul „Dumnezeu” al omului modern. Cum să scăpăm de dependența de ecrane?

Articolul următor

Copiii din Vlădeni-Deal au încheiat cu bucurie Tabăra de Vară organizată de parohie

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Credincioșii din comuna Broscăuți sunt invitați luni, 9 noiembrie 2026, să participe la un moment deosebit din viața comunității parohiale:...

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Biserica din satul Jijia, comuna Albești, singura din județul Botoșani cu hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, și-a sărbătorit...

Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

În ziua de 27 octombrie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor și Izvorâtorul...

Predică la Botezul Domnului

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului

de editor-dariusdamian
27/10/2026
0

Predică a Protos. Antonie la pomenirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), ocrotitorul Bucureștiului Sursa: Mănăstirea Putna https://www.youtube.com/watch?v=FBvhL1hnFKY

Articolul următor
Copiii din Vlădeni-Deal au încheiat cu bucurie Tabăra de Vară organizată de parohie

Copiii din Vlădeni-Deal au încheiat cu bucurie Tabăra de Vară organizată de parohie

ARTICOLE RECOMANDATE

Moaștele Sfintei Mucenițe Hrisi, descoperite în nordul Greciei

Moaștele Sfintei Mucenițe Hrisi, descoperite în nordul Greciei

4 săptămâni ago
SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul

SINAXAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Daniil Stâlpnicul

11 luni ago
Comunicat: Programul liturgic al Sfințirii picturii Catedralei Naționale (26 octombrie 2025)

Comunicat: Programul liturgic al Sfințirii picturii Catedralei Naționale (26 octombrie 2025)

1 an ago
Hramul istoric al Catedralei Patriarhale, „Sfinții Împărați Constantin și Elena”

Hramul istoric al Catedralei Patriarhale, „Sfinții Împărați Constantin și Elena”

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1212 distribuiri
    Share 485 Tweet 303
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    678 distribuiri
    Share 271 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan va sfinți o nouă troiță la Broscăuți

27/10/2026
Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

Singura biserică din județul Botoșani cu hramul Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov, a fost în sărbătoare

27/10/2026
Arhimandrit Ioan Harpa: „Dacă spui adevărul, așteaptă-te la ispite”. Predică la Duminica după Botezul Domnului

Arhimandritul Ioan Harpa: „Oamenii care s-au ostenit mult în timpul vieții sunt chemați de Hristos la odihnă în Împărăția lui Dumnezeu”

27/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței