Stereotipurile sunt idei deformate, mituri camuflate şi gânduri superficiale. Dacă ar fi să le prindem pe toate din zbor, am fi capabili să realizăm, cu uşurinţă, un roman… poate chiar mai multe, scrie doxologia.ro.
Stereotipurile joacă rolul unui adevărat circuit închis prin care mintea noastră încearcă să ne obstrucţioneze posibilitatea de a vedea adevărul. Din cauza lor ajungem să ne întrebăm: de ce vedem viaţa doar în alb şi negru? De ce ne grăbim să catalogăm acţiunile ca fiind bune sau rele şi niciodată nu admitem că deciziile umane sunt relative şi ţin de mai mulţi factori?
Stereotipurile ne fac să vedem viaţa conform unor standarde predefinite. Odată cu deprinderea limbajului, ni se administrează doze, mai mari sau mai mici, de idei preconcepute legate de tot ce ne înconjoară. Iniţial, curiozitatea noastră nativă ne face să ne îndoim de gândurile străine care ne împiedică să explorăm şi să facem propriile experimente. Din acel moment ni se oferă „cunoaşterea” pe tavă fără ca noi să mai fim nevoiţi să cercetăm. Misterul pare a se estompa sub lumina experienţei celor din jur. În acest fel, efectul propagandistic al stereotipurilor ajunge să îşi facă loc în mintea noastră. Idei de tipul: „pisica neagră poartă ghinion”, „fetele blonde sunt proaste”, „dacă eşti bărbat nu ai voie să plângi”, „dacă ai plecat de acasă şi ai uitat ceva, nu te întoarce din drum pentru că o să ai ghinion toată ziua” – nu le putem percepe decât ca fiind reale.
Stereotipurile tind să ne amorţească simţurile şi gândirea. Acestea ne oferă un adevărat miraj al minciunii, al încorsetării într-o pânză de păianjen, în care nu mai putem distinge cine suntem, unde ne aflăm şi ce trebuie să alegem. Odată internalizate, în propriul sistem de gândire, stereotipurile ne transformă în adevăraţi papagali care se îndeletnicesc cu repetarea poeziilor spuse de familie, prieteni, mass-media etc. Ciclul nesfârşit al clişeelor pare a se îmbogăţi prin propria noastră contribuţie. De aceea, începem să credem că băieţii sunt mai puternici ca fetele, că idealul de frumuseţe feminin este întruchipat de fotomodele cu dimensiunile de 90-60-90 „cu sâni mari şi minte puţină”, că trebuie să avem o anumită greutate pentru a fi plăcuţi de celelalte persoane etc.
Dorim să fim ca ceilalţi şi nu vrem să fim consideraţi nişte „ciudaţi”dar ajungem să judecăm superficial realitatea. În acest sens, preferăm să ne punem masca ignoranţei deoarece considerăm că nu am avea niciodată ceva nou şi original de spus. Uneori, ne simţim ca şi când viaţa s-ar desfăşura fără ca noi să fim în mijlocul evenimentelor, ci în afara lor.
Construirea propriei personalităţi ar trebui să reprezinte un proces prin care să ne afirmăm propria voce şi să evităm şablonările care ne îngustează perspectivele. Dacă vrem să privim adevărul drept în ochi, trebuie să începem să ne evaluăm gândirea şi dorinţa de a experimenta viaţa în deplinătatea ei, fără minciuni sau acţiuni predefinite.
Fără stereotipuri, viaţa ar fi mai frumoasă dar această evaluare ţine doar de noi şi mai ales de modul în care ne raportăm la propria noastră existenţă.
Sursa: doxologia.ro
