Născut în 1807, la Brașov, Constantin Lecca a murit la 80 de ani în București, după ce devenise unul dintre cei mai respectați și admirați pictori.
Constantin Lecca este un artist din generația maeștrilor, alături de Nicolae Grigorescu, Theodor Aman, Nicolae Tonitza și Ştefan Luchian, precizează site-ul leviathan.ro.
Primele clase le-a învățat la celebra Şcoală Românească din Șcheii Brașovului (astăzi devenită muzeu, unul dintre cele mai interesante din ţară), iar mai apoi la gimnaziul săsesc din Braşov şi la cel din Blaj.
Meşteşugul picturii a plecat să-l învețe la Buda, dar a fost mai mult un autodidact pentru că acolo nu a găsit mari profesori. Alături de prietenii din vremea studenției, a aderat la idealurile Școlii Ardelene, preocupându-se intens să arate originile latine ale limbii române. S-a manifestat cu talent în publicistică, abordând subiecte istorice și literare în revista ”Biblioteca românească” a lui Zaharia Carcalechi.
Ca pictor, patriotismul şi l-a manifestat prin zugrăvirea mai multor portrete de domnitori români și a unor compoziţii istorice monumentale. Sunt impresionante tablourile ”Uciderea Brâncovenilor”, ”Moartea lui Mihai Viteazul” și ”Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul”.
A trăit și a creat 15 ani în Craiova, unde a fost primul profesor de desen la Școala Centrală. A fondat aici prima tipografie a orașului și a înființat revista de cultură ”Mozaicul”. Din perioada craioveană a lui Lecca ne-au rămas o seamă de portrete ale unor personaje din societatea înaltă a urbei. În paralel, a început să picteze și biserici, fiind cunoscute lucrările sale din bisericile craiovene Sfântul Ilie și Madona Dudu.
În capitala Olteniei și-a întemeiat o familie, aici născându-i-se cei șapte copii. A călătorit în Europa Occidentală, iar primele luni ale anului 1848 l-au găsit la Paris unde se perfecționa în pictură. În capitala Franței s-a întâlnit în acel an revoluționar cu tinerii ce frecventau Societatea Studenților Români: N. Bălcescu, D. Bolintineanu, fraţii Golescu, fraţii Brătianu şi alţii. Întors la Craiova, în vara lui 1848, Constantin Lecca a participat la revoluţia din Ţara Românească, iar urmarea a fost părăsirea orașului Craiova, de teama represaliilor ce ar fi urmat. După un scurt refugiu la Braşov, pictorul s-a stabilit la Bucureşti, unde a găsit sprijin din partea lui Petrache Poenaru. A devenit profesor de desen la prestigiosul Colegiu ”Sfântul Sava” şi a primit comanda de a picta noile steaguri ale armatei.
A format un grup artistic cu pictorii Mişu Popp şi Barbu Stănescu și au pictat împreună, vreme de 15 ani, mai multe biserici bucureștene: Curtea Veche, Sfânta Ecaterina, Sfântul Gheorghe-Nou, Răzvan Vodă și Radu Vodă, precum şi alte câteva locașuri din ţară. În paralel, Lecca a realizat o serie întreagă de portrete ale doamnelor și domnilor din protipendada Bucureștilor.
Au mai ieşit de sub penelul lui în această perioadă scenele istorice ”Împăcarea dintre Bogdan cel Orb şi Radu cel Mare” şi”Panahida de la Războieni”. Este și autorul litografiei ”Intrarea triumfală a lui Mihai Viteazul în Alba Iulia”.
Între portretele pictate în Bucureşti se află și unul reprezentându-l pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza.
În monografia pe care i-o dedică lui Constantin Lecca, Barbu Theodorescu scrie: ”Prin marea sa cantitate de portrete, el contribuie la formarea unui stil în pictura de șevalet românească” […] Lecca a însemnat pentru istoria picturii românești un moment caracteristic peste care nu se poate trece”.
Sursa: leviathan.ro
