Prostia pare să fie unul dintre cele mai durabile fenomene ale istoriei omenirii, întâlnindu-se (cu prisosință) în toate timpurile și peste tot. Inteligenţa duplicitară a oamenilor cu mentalităţi sau cu putere de înţelegere slab dezvoltată, chiar nedezvoltată, se poate ușor asocia cu prostia. Ea este definită drept slaba capacitate de judecată, neatenţie, asociere greoaie, memorie slabă, ducând adesea către grandomanie şi orgoliu la unele persoane.
Răutatea prostului este la fel de periculoasă ca şi bunătatea sa. Nici nu merită încercat! Prostia nu trebuie subestimată niciodată, ea este mereu activă, geloasă, cuceritoare, capricioasă şi nu recunoaşte niciodată că s-ar înşela. De aceea, cel mai inteligent cedează primul. Fiecare dintre noi are dreptul de a fi prost măcar o dată în viaţă; însă unii prea abuzează de acest „drept”.
Din păcate, prostia a fost împărţită din abundenţă în această lume. Să nu-i spunem prostului că-i prost şi deşteptului că-i deştept. Primul nu o va crede, iar al doilea o ştie. Prostul nu are dubii, are numai îngâmfare, el nu râde, se supără, se simte într-un fel ciudat. Ceva îl deranjează, ceva ce el n-are. Ce are el, însă, îi deranjează profund pe alţii.
Nu este prost acela care nu înţelege ceva, este prost acel om care, deşi înţelege un lucru, procedează de parcă nu l-ar fi înţeles. Marile prostii nu aparţin marilor proşti, ci marilor deştepţi.
Sursa: doxologia.ro
