În cadrul celei de-a IV-a ediții a „Taberei bucuriei”, organizată de Episcopia Daciei Felix în proximitatea Schitului Moneasa, județul Arad, părintele Marius Ciobanu, preot paroh al Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântul Nectarie” din Botoșani, a susținut conferința „Împreună în Hristos. Tinerii şi construirea familiei creştine”, precizează TRINITAS TV.
La eveniment au participat Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, tinerii beneficiari ai taberei, voluntari și coordonatori, precum și clerici și credincioși.
În cadrul conferinței, părintele Marius Ciobanu a vorbit despre rolul esențial al familiei în formarea tânărului, subliniind că aceasta reprezintă primul spațiu în care copilul învață să comunice, să relaționeze, să iubească și să se apropie de Dumnezeu. Părinții transmit copiilor nu doar principii educative, ci și propriul exemplu de viață, prin care aceștia pot descoperi încă din primii ani chipul lui Hristos.
Un punct important al întâlnirii l-a constituit tema „neliniștii bune”, înțeleasă ca o căutare sinceră a răspunsurilor la întrebările fundamentale despre sensul vieții și despre mântuire. Pornind de la episodul biblic al tânărului bogat, părintele i-a îndemnat pe cei prezenți să transforme această căutare într-un drum spre Hristos și să nu permită lucrurilor materiale sau preocupărilor trecătoare să ocupe locul central în viața lor.
Părintele a atras atenția și asupra lucrurilor care pot deveni forme de înrobire pentru tânărul contemporan, oferind ca exemplu dependența de telefon. Îndemnul nu a fost doar la renunțarea la anumite obiceiuri, ci mai ales la înlocuirea lor cu preocupări ziditoare: rugăciunea, citirea Sfintei Scripturi și a cărților duhovnicești și apropierea de viața Bisericii.
Referindu-se la viața creștină, părintele Marius Ciobanu a subliniat importanța participării active la viața liturgică, în special prin Spovedanie și Euharistie, precum și rolul duhovnicului în formarea și îndreptarea vieții tânărului.
O altă temă abordată a fost alegerea prietenilor și a viitorului partener de viață. Tinerii au fost îndemnați să fie atenți la influența anturajului și să caute apropierea de oameni care îi ajută să rămână aproape de Dumnezeu. În relația de cuplu, armonia, respectul și acceptarea celuilalt sunt esențiale, fără încercarea de a-l schimba cu forța.
În ceea ce privește iubirea adevărată, conferința a pus accent pe responsabilitate, respect și jertfelnicie. Egoismul, mândria și dorința de autoafirmare în detrimentul celuilalt au fost prezentate drept cauze importante ale conflictelor și ale destrămării relațiilor.
Căsătoria a fost prezentată în perspectiva credinței ortodoxe drept Taină de origine dumnezeiască, prin care unirea dintre bărbat și femeie primește o dimensiune duhovnicească. Modelul iubirii conjugale este iubirea jertfelnică a lui Hristos față de Biserică, motiv pentru care viața de familie presupune dragoste, răbdare, respect, sprijin și sacrificiu reciproc.
Părintele a vorbit și despre dificultățile care pot apărea în viața de familie, evidențiind rolul rugăciunii și al duhovnicului în depășirea acestora. Potrivit mesajului transmis, unul dintre principalele obstacole în calea înțelegerii dintre soți este egoismul, care îi determină pe cei doi să urmărească exclusiv propria voință și să ignore nevoile celuilalt.
Conferința a abordat, de asemenea, relația dintre părinți și copii, inclusiv situațiile în care sfatul părinților poate intra în contradicție cu învățătura Bisericii. În astfel de cazuri, tinerii sunt chemați să caute îndrumarea Bisericii și a duhovnicului.
La final, părintele Marius Ciobanu i-a îndemnat pe tineri să păstreze cuvântul lui Dumnezeu în inimă, să-L caute pe Hristos și să acorde atenție alegerilor care le vor influența viitorul. Prieteniile, relațiile și întemeierea unei familii nu trebuie privite doar prin prisma sentimentelor de moment, ci în lumina credinței și a responsabilității față de Dumnezeu și față de aproapele.
Mesajul conferinței „Împreună în Hristos. Tinerii şi construirea familiei creştine” a fost unul centrat pe ideea că o tinerețe și o familie împlinite se construiesc prin apropierea de Hristos, rugăciune, iubire jertfelnică, respect, responsabilitate și grija față de celălalt.
Sursa: TRINITAS TV













