Credincioșii din Moldova sunt așteptați duminică, 14 septembrie 2025, la slujbele și pelerinajele organizate cu prilejul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul Bisericii Ortodoxe.
Mai multe mănăstiri și biserici din cuprinsul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei își vor sărbători hramul sau vor organiza evenimente religioase dedicate Sfintei Cruci.
La Mănăstirea Râșca, biserica așezământului monahal își serbează al doilea hram. Mănăstirea a început să fie zidită în anul 1542, în timpul domniei voievodului Petru Rareș, fiind una dintre vechile vetre monahale ale Moldovei.
Pelerini sunt așteptați și la Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași, unde va avea loc tradiționala procesiune prin dreptul celor 14 troițe ridicate de fiii duhovnicești ai arhimandritului Nicodim Gheorghiță, starețul mănăstirii.
Hramul va fi sărbătorit și la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din cartierul Nicolina, municipiul Iași, aflată în Protopopiatul Iași 2, precum și la Biserica „Înălțarea Sfintei Cruci” din cadrul Spitalului de Psihiatrie de la Grajduri.
Hramuri în județul Botoșani și în județul Neamț
În județul Botoșani, își va sărbători hramul Schitul Lebăda, care aparține de Mănăstirea Guranda.
În județul Neamț, vor îmbrăca straie de sărbătoare Schitul „Poiana lui Ioan” al Mănăstirii Sihăstria, Parohia Dumbrava Roșie II și Parohia Bistra din Protopopiatul Piatra Neamț.
De asemenea, va fi sărbătoare și la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din comuna Brusturi, județul Neamț.
Sărbătoare și în Arhiepiscopiile Sucevei și Romanului
În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, hramul va fi sărbătorit în parohiile Volovăț și Horodnic de Jos, din Protopopiatul Rădăuți, precum și în Parohia Gheorghițeni – Dorna Arini, din Protopopiatul Câmpulung Moldovenesc.
În Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci va fi prilej de rugăciune și închinare în filia Perchiu a Parohiei Gâlești, din Protopopiatul Onești, județul Bacău.
Sursa: Ziarul Lumina













