Aurel Vlaicu a fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale. S-a născut pe 19 noiembrie 1882, la Binţinţi într-o familie de ţărani înstăriţi. În satul natal face şcoala primară, apoi trece la şcoala elementară din Orăştie (1890). Urmează cursurile Colegiului Reformat Kun din Orăştie. Continuă liceul la Sibiu (1901) unde îşi ia bacalaureatul (1902). După obţinerea diplomei de bacalaureat urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Şcolii Politehnice din Budapesta (1902). Se transferă la Ludwig-Maximilians-Universität München obţinându-şi diploma de inginer (1907) , potrivit site-ului muzeulvirtual.ro.
În timpul şederii la München proiectează primul aparat de zbor cu aripi batante, acţionat de arcuri. A abandonat acest proiect convins fiind că viitorul îl reprezintă aeroplanele acţionate de motoare. După ce a lucrat o scurtă perioadă ca inginer la Fabrica de Automobile OPEL din Rüsselheim Germania, revine în satul natal la sfârşitul anului 1908 unde, împreună cu fratele său Ion, realizează un planor. În anul 1909, pe păşunea de la marginea satului Bintiţii face primele zboruri cu planorul „Vlaicu 1909” , ridicându-se la 10-15 m cale de 50-100 m.
În octombrie 1909, Modelul nr. 2 „Gândacul”, un aeromodel funcţionând prin învârtirea elicelor cu ajutorul unor fire de cauciuc răsucite, lungi de cca. 20 cm (care constituiau „motorul” lui) este prezentat lui Spiru Haret, ministrul învăţământului, în Parcul Expoziţiei de la Filaret (azi Parcul Carol) din Bucureşti. Acesta, împreună cu unele personalităţi marcante ale timpului, care îl însoţeau, entuziasmat de demonstraţiile făcute de Vlaicu cu macheta „gândacului”, intervine pe lângă ministrul de Război care aprobă fonduri pentru construirea aparatului în Arsenalul Armatei din Dealul Spirii.
Prin urmare, construieşte aeroplanul „Vlaicu I”, echipat cu 2 elice coaxiale, contrarotative, acţionate de un motor rotativ Gnome de 50 CP, de provenienţă franceză, încercat pe bancul de probă de Traian Vuia.
Pe 17 iunie 1910, după un rulaj de circa 40 m pe Câmpul Cotrocenilor, avionul „Vlaicu I” pilotat de inventatorul şi constructorul său, s-a ridicat de la sol la înălţimea de 3-4 m şi plutind în aer a zburat cale de aproximativ 50 m, după care s-a aşezat pe pământ lin şi sigur. În această memorabilă zi, zborul acestuia a înscris în istoria aeronauticii române pe primul constructor român care a inventat şi construit primul avion în România. Învăţând singur să zboare, Aurel Vlaicu a fost primul pilot român care şi-a încercat în zbor propriul său avion, semnând totodată şi actul de naştere al aviaţiei româneşti.
Aurel Vlaicu a participat la manevrele militare ducând „Ordinul de operaţii” de la Slatina la Piatra Olt (29 septembrie 1910), România fiind astfel a doua ţară din lume care a folosit aeroplanul la manevrele militare (prima fiind Franţa, în august 1910).
Pe 17 octombrie 1910, Ministerul de război organizează „Marele meeting de aviaţiune” la Băneasa, pentru „experienţele celui dintâi Aeroplan Românesc inventat, construit şi pilotat de ing. Aurel Vlaicu”.
La sfârşitul anului 1910 – începutul anului 1911, susţinut de un grup de entuziaşti admiratori şi înflăcăraţi patrioţi şi partizani ai Unirii, ca Octavian Goga, Zaharia Bârsan, Şt. O. Iosif, Duiliu Zamfirescu, Nicolae Iorga, Victor Eftimiu, Aristiza Romanescu, Alexandru Vlahuţă, Emil Gârleanu, Ilarie Chendi, Mihail Sadoveanu şi încurajat de reuşita zborurilor cu aparatul „Vlaicu I”, construieşte aparatul „Vlaicu II”. Cu acesta va executa primul zbor în aprilie 1911, după care face o serie de demonstraţii în Blaj, Sibiu, Braşov, Iaşi, Cernăuţi, Arad, Lugoj, Haţeg, Orăştie, Alba Iulia, Silişte, Tg. Mureş, Dumbrăveni şi Vârşeţ, devenind primul propagandist al aviaţiei române.
Pe 22 iunie 1912 primeşte brevetul de pilot cu nr. 52, eliberat de Federaţia Aeronautică Internaţională, după ce executase două zboruri de încercare cu avionul „Vlaicu II” pe câmpul de la Aspen din Austria, fiind şi primul pilot care a zburat pe acest teren, inaugurându-l ca aerodrom pentru concurs.
Tot în vara anului 1912 participă la Concursul Internaţional de Aviaţie de la Aspen – Austria, unde, în faţa a 200.000 spectatori şi a 45 de concurenţi din 8 ţări ale Europei, demonstrează maniabilitatea avionului său şi arta sa de a-l pilota, câştigând două premii I – la viraje strânse şi aruncarea proiectilului la ţintă de la înălţimea de 300 m – şi premiul II la aterizarea la punct fix, clasându-se alături de aviatorul francez de valoare mondială Roland Gaross.
Va lua parte, cu avionul „Vlaicu II”, la Campania din Bulgaria, aterizând pe aerodromul de lângă localitatea Lucovit, unde se găsea secţia a II a de Aviaţie, constituită din Liga Aeriană de Aviaţie. Aceasta era comandată de cpt. rezervă pilot Gheorghe Valentin Bibescu şi avea în dotare 13 avioane (8 tip „Berlot”, 80 CP, cu două locuri în tandem, 2 tip „Berlot”, 50 CP, cu un loc, 1 tip „Berlot”, 50 CP, cu două locuri alăturate şi două tip „Farman”, 70 CP, cu două locuri) adăpostite în două hangare demontabile tip Bessoneaux (pentru 8-10 avioane) şi 4 corturi.
Pe 13 septembrie 1914, încercând să treacă în zbor Carpaţii, pentru a participa la serbările organizate la Orăştie de ASTRA (Asociaţiunea Transilvaniei pentru Literatura şi Cultura Poporului Român) şi pentru a duce cu acest zbor solia frăţiei române pe pământul Transilvaniei, din motive neştiute nici astăzi, se prăbuşeşte lângă Băneşti, găsindu-şi sfârşitul la numai 31 de ani.
Pentru a rămâne viu în conştiinţa poporului român, satul său natal, Bintinţi, şcoala de aviaţie de la Buzău, Liceul de aviaţie de la Băneasa şi alte licee şi străzi din municipiile şi oraşele ţării poartă numele Aurel Vlaicu.
Şi fiindcă prin zborul lui din acea memorabilă zi de 17 iunie 1910, Aurel Vlaicu „a semnat actul de naştere al aviaţiei române”, ziua aceasta a fost devenit ziua aviaţiei române, care se sărbătoreşte în fiecare an în cea de-a treia duminică din cursul lunii iunie.
Sursa: muzeulvirtual.ro
Sursa video: Radio România
