Cu binecuvântarea și la îndemnul Preasfințitului Părinte Timotei, Chiriarhul Episcopiei Spaniei și Portugaliei, de a descoperi și a cunoaște sfinții locali, în Protopopiatul de Asturias, Mănăstirea „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din León, Parohiile „Sfântul Antonie cel Mare” din Gijón – Oviedo, „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie” din Lugo și „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș” din León au organizat, sâmbătă, 5 aprilie 2025, un pelerinaj în Valle del Silencio, în apropiere de Ponferrada, precizează site-ul obispadoortodoxo.es.
Deși puțin cunoscută din punct de vedere al patrimoniului duhovnicesc, zona Castilla y León a reprezentat în trecut un stâlp de referință pentru viața duhovnicească. În inima regiunii El Bierzo, provincia León, unde stâncile sunt altare și pădurile șoptesc rugăciuni, se află Valle de Silencio, un sanctuar al liniștii numit odinioară „Tebaida Berciană” sau „Tebaida Spaniolă”.
„Niciun loc mai bun nu poate concura cu Tebaida și cu cele mai sfinte deșerturi ale Palestinei; un rival al celor mai sfinte deșerturi, plin de schituri ascunse, peșteri tăcute și mănăstiri care au crescut ca niște grădini ale Raiului”, remarca părintele Flórez în España Sagrada. La fel ca în Egipt, Siria sau Capadocia, și aici, pe meleaguri spaniole, printre stânci și păduri, călugării se retrăgeau pentru a păzi tăcerea ca pe o comoară, transformând-o mai apoi în rugăciune neîntreruptă. Aici se ascund cele cinci Peșteri ale Tăcerii (Cuevas del Silencio), locuri unde s-au ridicat schituri și mănăstiri, iar pământul a fost sfințit de lacrimile de pocăință ale monahilor. Printre cei care au avut o contribuție deosebit de importantă îi pomenim pe:
- Sfântul Fructuoso de Braga/de Bierzo (Sec. VII), părintele Tebaidei Spaniole.
Născut în sânul nobilimii vizigote, acest „Antonie cel Mare al Spaniei” a părăsit bogățiile lumești pentru a trăi într-o peșteră din munții din Bierzo. El este ctitorul a trei mănăstiri importante:- Santa María de Compludo – un loc unde nobili, sclavi și soldați veneau să se călugărească, uitând de vechile lor legături lumești.
- San Pedro de Montes – ridicată într-un loc și mai retras, locul din Spania în care au fost pentru prima dată adoptate regulile benedictine de organizare a vieții comunitare.
- San Félix de Visonia – o mănăstire înființată după ce călugării l-au găsit din nou pe Sfântul Fructuoso fugind în pustie. „De câte ori îl aduceam înapoi la mănăstire, Părintele Fructuoso dispărea iarăși, căutând mai adâncă singurătate. Înțelegeam atunci că nu fugea de noi, ci de duhul lumesc ce pândește orice comunitate.” (Vita Sancti Fructuosi)
- Sfântul Valerio de Bierzo (Sec. VII), marele ucenic al lui Fructuoso, a lăsat ca moștenire importante scrieri precum:
- Ordo Querimoniae – jurnal de lupte cu diavolul, unde ispitele sunt descrise ca „șerpi ce se înfășoară în jurul minții”
- Scrisoare de Laudă a pelerinajului Egeriei – punând în legătură tăcerea peșterilor cu tăcerea din călătoriile de pe drumurile Sfintei Țări
- De génere monachorum – harta vieții monahale ca „botez al focului și al lacrimilor”
- Sfântul Genadio de Astorga (Sec. IX–X): Restauratorul vieții monahale.
Mai târziu, în secolul al X-lea, când islamul părea să înăbușe lumina creștinătății, Sfântul Genadio a readus viață mănăstirilor pustiite de invaziile acestora. El a restaurat mănăstirea San Pedro de Montes și a întemeiat alte schituri, devenind un nou păstor al Tebaidei din El Bierzo.
La sfârșitul vieții, renunțând la slujirea arhierească, s-a retras în Peștera din Valea Tăcerii, unde a continuat lupta ascetică, și unde pereții încă păstrează urmele genunchilor lui în piatră. Moștenirea lui cuprinde nu doar schituri, paraclise și mănăstiri, ci și prima „bibliotecă itinerantă”, prin care cărțile duhovnicești circulau între comunități.
La pelerinaj au participat părinții de la mănăstirea din León și preoții parohi ai parohiilor amintite, însoțiți de numeroși credincioși. La primele ore ale dimineții, în mănăstirea din San Pedro de Montes, înființată în secolul al VII-lea, au slujit împreună Sfânta Liturghie și Parastasul pentru pomenirea tuturor celor ce s-au nevoit în această zonă de-a lungul veacurilor. Apoi au vizitat muzeul acesteia.
A urmat biserica din Peñalba de Santiago, precum și peștera Sfântului Genadio, cel care, deranjat fiind în timpul rugăciunii de sunetul apei, a poruncit râului să tacă, și acesta… a tăcut. Pelerinajul prin aceste locuri nu este doar o călătorie istorică, ci una lăuntrică. Aici, duhul locului mărturisește despre Tăcere, ca drum spre Dumnezeu, despre pelerinajul interior: fie că mergi la Ierusalim sau stai nemișcat într-o chilie, „adevărata Țară Sfântă este inima curată; nu doar absența cuvintelor, ci liniștea minții care aude pe Cel ce vorbește în suflet”.
Astăzi, mănăstirile din El Bierzo, unele în ruină, altele restaurate, stau ca niște mărturii tăcute. Ele ne invită să ne oprim, să respirăm aceeași tăcere sfințită și, poate, să pornim și noi, în viața noastră de zi cu zi, spre o călătorie spre liniștea interioară, o „Tebaidă interioară” – un loc unde Hristos să fie singurul Stăpân. Să nu uităm că această vale a fost odată ortodoxă, purtând în ADN-ul ei spiritual mărturia părinților din Egipt și Siria. Astăzi, ea rămâne un semn al unității credinței adevărate, chemându-ne pe toți la o viață mai aproape de Hristos.
A consemnat Pr. prot. Florin Nicolae Goia
Sursa: obispadoortodoxo.es
Sursa video: Planetazul Senderismo
