marți, noiembrie 10, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Capela Spitalului Municipal Rădăuți a primit veșmântul luminos al resfințirii

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
19/09/2026
in Religie, Reportaj, Social
137
DISTRIBUIRI
1.2k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Zi de bucurie duhovnicească a fost sâmbătă, 19 septembrie 2026, pentru pacienții și personalul Spitalului Municipal Rădăuți, dar și pentru credincioșii rădăuțeni, când Capela „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian”, aflată în curtea unității medicale, a fost resfințită, ca o încununare a amplului proces de restaurare, renovare și înfrumusețare desfășurat în perioada 2021–2026, precizează site-ul arhiepiscopiasucevei.ro.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, slujba de resfințire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, și de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, ca delegat al chiriarhului. Cei doi ierarhi au fost întâmpinați în sunetul clopotelor, cu pâine și sare, dar și cu flori, de credincioși îmbrăcați în port popular bucovinean.

Alte articole

Zeci de biserici și mănăstiri îşi vor sărbători hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”

Zeci de biserici și mănăstiri își sărbătoresc hramul de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

10/11/2026
ISU Botoșani avertizează părinții: Atenție la pericolele din locuință pentru copiii sub 5 ani

ISU Botoșani avertizează părinții: Atenție la pericolele din locuință pentru copiii sub 5 ani

10/11/2026

Rânduiala sfințirii celei mari a început înaintea ușilor bisericii, prin invocarea harului Preasfintei Treimi. Locașul a fost apoi înconjurat de soborul slujitor, cu trei opriri – la fiecare absidă –, în cadrul cărora a fost binecuvântat prin stropire cu apă sfințită și prin însemnarea, în chipul Sfintei Cruci, cu Sfântul și Marele Mir. Ierarhii au pecetluit apoi Masa Sfântului Altar, în care au fost așezate fragmente din moaștele sfinților martiri, și au sfințit interiorul capelei și catapeteasma.

În continuare, pe un podium special amenajat în curtea spitalului, a fost săvârșită Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, răspunsurile liturgice fiind oferite de Corul „Mira” din Iași, dirijat de prof. Petronela Dârțu. Din soborul slujitor au făcut parte pr. Ionuț Isopescu, consilier eparhial al Sectorului Educațional-Teologic, pr. Tiberiu Bardan, inspector eparhial pentru asistența religioasă în unitățile bugetare, pr. George Mironescu, misionar protopopesc al Protopopiatului Rădăuți, arhim. Iosif Onică, stareț al Mănăstirii Sihăstria Putnei, precum și slujitori ai sfintelor altare din municipiul Rădăuți și din împrejurimi.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Macarie a rostit un cuvânt de învățătură despre asumarea crucii personale și despre încercările vieții, subliniind că Dumnezeu nu îngăduie omului o încercare mai presus de puterile sale, ci îi dăruiește, împreună cu ea, harul și puterea de a o purta. Ierarhul i-a îndemnat pe cei aflați în suferință să privească spre Hristos Cel răstignit și înviat: „Crucea pe care o purtăm este grea, dar nu este peste puterile noastre. Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de a pune crucea pe umerii tăi, frate și soră, a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoși, a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreptatea Sa neajunsă, a încălzit-o la inima Sa milostivă și ți-a cântărit puterile, ca să nu fie mai grea decât o poți duce; apoi a binecuvântat-o și ți-a pus-o pe umeri. […] Domnul nu a venit să înlăture, să desființeze suferința, ci a luat suferința asupra Lui, umplând-o cu prezența Sa.”

Legând cuvântul de locul în care se afla, Preasfinția Sa a evocat un îndemn al Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, care îl cheamă pe creștin să se însemneze de trei ori cu semnul Sfintei Cruci atunci când trece pe lângă un spital: „Când ajungem și trecem pe lângă un spital, să ne însemnăm de trei ori cu Sfânta Cruce: mai întâi pentru cei care sunt în suferință și zac pe patul durerii; a doua oară, pentru toți cei care îi îngrijesc pe bolnavi – personalul medical și toți cei dragi, care devin brațele Mântuitorului pentru cei aflați în suferință; și a treia cruce să o faci pentru tine însuți, frate, și pentru tine însăți, soră, fiindcă nu ești acolo înăuntru, ci ești afară, pe picioarele tale, și ești sănătos.”

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a transmis gândul de binecuvântare și de felicitare al Înaltpreasfințitului Părinte Calinic și a înmânat mai multe distincții de vrednicie binefăcătorilor și susținătorilor lucrării Bisericii. Dintre aceștia, domnul Bogdan Mihai Alupoaie, managerul Spitalului Municipal Rădăuți, a primit Ordinul „Mușatinii” pentru strădania în slujirea semenilor, „urmând [astfel] domnilor Moldovei și altor vrednici ctitori de țară și neam”, iar părintele Bogdan Vasile Negrea, preot de caritate al spitalului și slujitor al Capelei „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian”, a fost distins cu Ordinul „Mitropolitul Anastasie Crimca”.

Gazda acestui eveniment, pr. Bogdan Vasile Negrea, a adus mulțumire Preamilostivului Dumnezeu pentru împlinirea unei zile pe care a așteptat-o vreme de aproape cinci ani, precum și Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, pentru binecuvântarea și purtarea de grijă arătate lucrărilor desfășurate la capelă. Gândul de recunoștință s-a îndreptat apoi către cei doi ierarhi, Preasfințitul Părinte Macarie și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, care au mai slujit în această capelă, dar și către clericii prezenți, conducerea Spitalului Municipal, ctitori, ostenitori, binefăcători și către toți voluntarii. Totodată, preacucernicul părinte a amintit de pr. Mihai Fediuc, pe care l-a numit ctitorul principal al locașului de cult.

În semn de prețuire și de aducere aminte a acestei zile binecuvântate, părintele Bogdan Negrea le-a oferit celor doi ierarhi, din partea comunității, câte o icoană cu Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea.

***

Potrivit hrisovului, lucrările desfășurate între anii 2021 și 2026 au cuprins realizarea instalației de încălzire prin pardoseală și placarea acesteia din urmă cu granit, modificarea Sfintei Mese și îmbrăcarea ei în piatră naturală, restaurarea acoperișului și înlocuirea învelitorii de tablă, precum și refacerea fațadei.

Interiorul a fost înzestrat cu mobilier bisericesc și cu o catapeteasmă nouă, sculptată în lemn de stejar, ale cărei icoane sunt realizate în tehnică bizantină. S-au amenajat, de asemenea, spațiile din curtea capelei, au fost achiziționate și montate clopote noi, s-au instalat sisteme audio-video și s-au procurat obiectele bisericești necesare slujbelor, alături de alte lucrări menite să sprijine viața liturgică și pastorală a capelei.

Capela a fost târnosită la 20 iulie 2003, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Arhiepiscop Pimen, de către Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, pe atunci Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, astăzi Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, și prin osteneala pr. Mihai Fediuc. În anul 2023, spre bucuria celor care trec pragul locașului de cult din incinta așezământului medical, au fost primite în dar părticele din cinstitele moaște ale Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian, așezate spre închinare într-o raclă din lemn sculptat.

Au consemnat Pr. Ștefan Mihalcea și Irina Ursachi

Sursa: arhiepiscopiasucevei.ro

Tags: sfințire
Articolul anterior

Târgul de Toamnă, sărbătoarea comunității la Școala Gimnazială „Sfânta Maria” din Botoșani

Articolul următor

Programul slujbelor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iași, în perioada 8–15 octombrie 2026

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Zeci de biserici și mănăstiri îşi vor sărbători hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”

Zeci de biserici și mănăstiri își sărbătoresc hramul de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

de editor-dariusdamian
10/11/2026
0

Credincioșii ortodocși sărbătoresc, pe 21 noiembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, unul dintre cele mai importante praznice închinate Fecioarei...

ISU Botoșani avertizează părinții: Atenție la pericolele din locuință pentru copiii sub 5 ani

ISU Botoșani avertizează părinții: Atenție la pericolele din locuință pentru copiii sub 5 ani

de editor-dariusdamian
10/11/2026
0

Pompierii botoșăneni atrag atenția asupra riscurilor la care sunt expuși copiii mici în propria locuință și le recomandă părinților să...

Cum ne poate vindeca muzica bizantină

VIDEO: Cum ne poate vindeca muzica bizantină

de editor-dariusdamian
10/11/2026
0

Corul Tronos Junior, o inițiativă muzicală plină de har și talent, a fost înființat sub îndrumarea arhidiaconului Mihail Bucă, dirijorul...

VIDEO: Viața duhovnicească, intimitate cu Hristos – Părintele Răzvan IONESCU

VIDEO: Viața duhovnicească, intimitate cu Hristos – Părintele Răzvan IONESCU

de editor-dariusdamian
10/11/2026
0

Trăim din ce în ce mai conectați la realitatea care ne înconjoară. Nu este rău — este semn că vrem...

Articolul următor
Ședință a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei

Programul slujbelor dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, la Iași, în perioada 8–15 octombrie 2026

ARTICOLE RECOMANDATE

Cerc pastoral-misionar la Păltiniș: Reflecții despre Cruce și suferința mântuitoare

Cerc pastoral-misionar la Păltiniș: Reflecții despre Cruce și suferința mântuitoare

6 luni ago
Consfătuirea profesorilor de Religie din Botoșani – bucurie, comuniune și împreună-lucrare

Consfătuirea profesorilor de Religie din Botoșani – bucurie, comuniune și împreună-lucrare

o lună ago
Trecerea la ora de vară

Trecerea la ora de vară

2 ani ago
Noul preot român din orașul australian Brisbane s-a întâlnit cu episcopul grec al locului

Noul preot român din orașul australian Brisbane s-a întâlnit cu episcopul grec al locului

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1218 distribuiri
    Share 487 Tweet 305
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    679 distribuiri
    Share 272 Tweet 170
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Zeci de biserici și mănăstiri îşi vor sărbători hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”

Zeci de biserici și mănăstiri își sărbătoresc hramul de Intrarea în Biserică a Maicii Domnului

10/11/2026
ISU Botoșani avertizează părinții: Atenție la pericolele din locuință pentru copiii sub 5 ani

ISU Botoșani avertizează părinții: Atenție la pericolele din locuință pentru copiii sub 5 ani

10/11/2026
Cum ne poate vindeca muzica bizantină

VIDEO: Cum ne poate vindeca muzica bizantină

10/11/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței