vineri, octombrie 2, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Consfătuirea profesorilor de Religie din Botoșani – bucurie, comuniune și împreună-lucrare

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
30/09/2026
in Educație, Religie
148
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Luni, 28 septembrie 2026, profesorii de Religie din județul Botoșani s-au reunit în cadrul Consfătuirii județene, desfășurată la Așezământul Cultural al Bisericii „Vovidenia” din Botoșani. Întâlnirea a constituit un prilej de revedere, comuniune și reflecție asupra misiunii profesorului de Religie în școala de astăzi, scrie doxologia.ro.

Lucrările consfătuirii au fost deschise de doamna profesoară Gabriela Popovici, care, începând cu acest an școlar, ocupă funcția de inspector școlar pentru disciplina Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Botoșani.

Alte articole

Mănăstirea „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare” din Vicovu de Jos și-a sărbătorit hramul prin Liturghie arhierească

Mănăstirea „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare” din Vicovu de Jos și-a sărbătorit hramul prin Liturghie arhierească

01/10/2026
Pelerinaj la Constanța și București, organizat de Parohia Pacea

Pelerinaj la Constanța și București, organizat de Parohia Pacea

01/10/2026

În prima parte a întâlnirii, invitații au transmis profesorilor cuvinte de salut, încurajare și apreciere pentru activitatea desfășurată în școli. Au luat cuvântul domnul profesor Bogdan-Gheorghe Suruciuc, inspector școlar general în cadrul ISJ Botoșani, și pr. Lucian Filip, inspector pentru Învățământ și delegat al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a transmis celor prezenți un cuvânt de binecuvântare.

La întâlnire au fost prezenți și pr. Partenie Apostoaie, protoiereu al Protopopiatului Botoșani, pr. Ionuț Ștefan Apetrei, protoiereu al Protopopiatului Dorohoi, și pr. Liviu Botezatu, protoiereu al Protopopiatului Botoșani Est, care au adresat, la rândul lor, cuvinte de încurajare și susținere profesorilor de Religie.

Un moment dedicat consolidării colaborării dintre școală și instituțiile de învățământ teologic l-a constituit intervenția directorilor celor două seminarii teologice din județ. pr. dr. Daniel Dascălu, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, și pr. Georgel Chichioacă, directorul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, i-au invitat pe profesorii de Religie să devină parteneri în identificarea și sprijinirea elevilor care manifestă interes pentru domeniul teologic.

O parte consistentă a consfătuirii a fost dedicată activităților desfășurate în cadrul cercurilor pedagogice. Profesorii Cristina Andrieș, pr. Marian Iftode, Olga Lupu, Iuliana-Magdalena Enache, Ana-Maria Macuc și Ovidiu Manciu, coordonatori ai cercurilor pedagogice ale profesorilor de Religie din județul Botoșani, au prezentat activitățile derulate pe parcursul anului școlar trecut, evidențiind exemple de bune practici și experiențe educaționale relevante. Activitatea Cercului pedagogic Darabani a fost prezentată de domnul profesor dr. Vasile Postolachi.

În cadrul întâlnirii au fost prezentate și principalele priorități educaționale ale anului școlar 2026–2027: excelență și adaptabilitate, consolidarea parteneriatului Școală–Familie–Biserică, formarea continuă și asigurarea unui climat de respect și colaborare în fiecare unitate de învățământ.

Un alt subiect de interes a fost propunerea privind constituirea unei asociații a profesorilor de Religie din județul Botoșani. O asemenea structură ar putea contribui la consolidarea colaborării dintre cadrele didactice, la sprijinirea și dezvoltarea profesională a acestora, precum și la promovarea valorilor morale și religioase în mediul educațional.

Pe lângă temele de ordin organizatoric, metodic și legislativ prezentate, întâlnirea județeană a profesorilor de Religie din Botoșani a oferit, mai ales, bucuria revederii la început de an școlar și un cadru de comuniune, rugăciune și dialog, în care participanții au putut face schimb de experiențe, idei și bune practici din activitatea didactică.

În încheierea întâlnirii, doamna inspector Gabriela Popovici le-a adresat profesorilor urări de succes, putere și împlinire în activitatea didactică din noul an școlar, așezând întâlnirea sub îndemnul Sfântului Ioan Gură de Aur: „Învățătura din constrângere nu e făcută să rămână, dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste și bunăvoință, aceea rămâne acolo pentru totdeauna.”

Sursa: doxologia.ro

Tags: prof. religie
Articolul anterior

Comuna Pomârla face un pas spre modernizarea iluminatului public. Rețeaua va fi dotată cu tehnologie LED și telegestiune

Articolul următor

Concert simfonic de excepție la Botoșani: Mozart și Haydn, în programul Filarmonicii „George Enescu”

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Mănăstirea „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare” din Vicovu de Jos și-a sărbătorit hramul prin Liturghie arhierească

Mănăstirea „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare” din Vicovu de Jos și-a sărbătorit hramul prin Liturghie arhierească

de editor-dariusdamian
01/10/2026
0

Născătoarea de Dumnezeu, numită în rugăciunile și imnografia Bisericii „binecuvântată”, „apărătoare” și „acoperitoare” a celor credincioși, dar și grabnic ajutătoare...

Pelerinaj la Constanța și București, organizat de Parohia Pacea

Pelerinaj la Constanța și București, organizat de Parohia Pacea

de editor-dariusdamian
01/10/2026
0

Credincioșii din Botoșani sunt invitați să participe, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, la un pelerinaj organizat de Parohia...

Arhimandrit Luca Diaconu: „Fără ajutorul și ocrotirea Maicii Domnului, credința noastră nu ar avea nici o valoare”. Predică la sărbătoarea Sfântului Acoperământ

Arhimandrit Luca Diaconu: „Fără ajutorul și ocrotirea Maicii Domnului, credința noastră nu ar avea nici o valoare”. Predică la sărbătoarea Sfântului Acoperământ

de editor-dariusdamian
01/10/2026
0

În ziua cinstirii Acoperământului Maicii Domnului, Biserica nouă a Mănăstirii Popăuţi își serbează hramul. Biserica nouă, cu hramul „Acoperământul Maicii...

Arhimandrit Ioan Harpa: „În fiecare clipă să fim sub Acoperământul Maicii Domnului”. Predică în ziua de 1 octombrie

Arhimandrit Ioan Harpa: „În fiecare clipă să fim sub Acoperământul Maicii Domnului”. Predică în ziua de 1 octombrie

de editor-dariusdamian
01/10/2026
0

În data de 1 octombrie 2026, obștea Mănăstirii Popăuți a cinstit pe ocrotitoarea așezământului monahal la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului....

Articolul următor
Concert cameral de excepție la Botoșani: Andrei Licareț și Cvartetul Ad Libitum pe scena Teatrul Mihai Eminescu

Concert simfonic de excepție la Botoșani: Mozart și Haydn, în programul Filarmonicii „George Enescu”

ARTICOLE RECOMANDATE

Cuvântul zilnic: Generaţia degeaba

Cuvântul zilnic: Generaţia degeaba

10 luni ago
Ce legătură are cununia cu găsirea Crucii lui Hristos de către Sfânta Elena?

Ce legătură are cununia cu găsirea Crucii lui Hristos de către Sfânta Elena?

2 ani ago
Ziua internațională pentru reducerea riscului dezastrelor

Ziua internațională pentru reducerea riscului dezastrelor

2 ani ago
„Pază în vacanță”. Recomandări de la ISU Botoșani

„Pază în vacanță”. Recomandări de la ISU Botoșani

1 an ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1202 distribuiri
    Share 481 Tweet 301
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    676 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Mănăstirea „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare” din Vicovu de Jos și-a sărbătorit hramul prin Liturghie arhierească

Mănăstirea „Maica Domnului Grabnic Ascultătoare” din Vicovu de Jos și-a sărbătorit hramul prin Liturghie arhierească

01/10/2026
Investiții de aproape 70 de milioane de lei pentru patrimoniul cultural al județului Botoșani

Investiții de aproape 70 de milioane de lei pentru patrimoniul cultural al județului Botoșani

01/10/2026
Pelerinaj la Constanța și București, organizat de Parohia Pacea

Pelerinaj la Constanța și București, organizat de Parohia Pacea

01/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței