Problema predestinării i-a frământat pe mulți oameni și este adesea înțeleasă greșit. Ideea unui destin prestabilit poate deveni o scuză pentru propriile greșeli: „Așa a fost să fie!”. Dar oare putem da vina pe destin fără să ne asumăm responsabilitatea pentru alegerile noastre?, scrie doxologia.ro.
În Epistola către Romani (8, 29-30), Sfântul Apostol Pavel vorbește despre planul lui Dumnezeu pentru oameni. Acest pasaj ridică o întrebare importantă: dacă totul ar fi hotărât dinainte, ce rost ar mai avea rugăciunea, pocăința și faptele bune?
O posibilă cheie de înțelegere este deosebirea dintre preștiința lui Dumnezeu și constrângerea voinței omului. Dumnezeu ne cunoaște alegerile, dar această cunoaștere nu înseamnă neapărat că ne obligă să alegem într-un anumit fel. Omul rămâne responsabil pentru faptele sale și pentru felul în care răspunde chemării divine.
Dumnezeu nu ne constrânge să credem, ci ne cheamă la credință, pocăință și iubire. De aceea, viața duhovnicească nu este lipsită de sens, ci presupune o luptă continuă pentru bine și pentru mântuire.
Chiar dacă nu înțelegem întotdeauna rostul încercărilor prin care trecem, suntem chemați să ne păstrăm credința și nădejdea în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.
Așadar, nu fatalismul, ci libertatea responsabilă, credința și pocăința trebuie să ne călăuzească viața. Dumnezeu ne cheamă la mântuire, iar noi suntem chemați să răspundem acestei iubiri prin alegerile noastre.
Sursa: doxologia.ro
