Pe 15 noiembrie 2026, începe Postul Nașterii Domnului, rânduit de Biserica Ortodoxă, o perioadă binecuvântată de 40 de zile, în care ne pregătim sufletește pentru marele praznic al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, scrie doxologia.ro.
Cu fiecare zi ce trece, ne apropiem de una dintre cele mai mari taine ale credinței noastre: Dumnezeu Cel necuprins de ceruri Se smerește, ia chip de Prunc și Se naște într-o iesle săracă, pentru mântuirea întregii lumi.
Cel ce a zidit cerul și pământul vine în lume nu în slavă pământească, nici în palate împărătești, ci în smerenie și sărăcie, ca să ne arate nemărginita Sa iubire pentru oameni.
Iar noi, apropiindu-ne de vremea binecuvântată a postului, să ne pregătim nu numai prin înfrânarea trupului, ci mai ales prin curățirea inimii, prin iertare, milostenie și rugăciune.
Căci ce folos să împodobim casele pentru sărbătoare, dacă uităm să pregătim și cămara sufletului pentru primirea lui Hristos?
Să facem, așadar, din inimile noastre o iesle a smereniei, în care Pruncul Dumnezeiesc să-Și afle sălaș, iar din zilele postului, o călătorie a sufletului către lumina cea sfântă a Betleemului.
Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce pentru noi și pentru a noastră mântuire Te-ai întrupat, învrednicește-ne să întâmpinăm Sfânta Ta Naștere cu inimă curată, cu pace și cu dragoste adevărată.
Sursa: doxologia.ro














