Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi organizează, în luna octombrie 2026, alegerile pentru noul Consiliu Școlar al Elevilor (CSE), pentru anul școlar 2026–2027.
Inițiativa urmărește să încurajeze participarea elevilor la viața comunității școlare și să le ofere posibilitatea de a-și reprezenta colegii, de a propune proiecte și de a contribui la îmbunătățirea activităților din școală.
Pentru acest scrutin sunt disponibile trei funcții de conducere: președinte, vicepreședinte și secretar al CSE. Potrivit anunțului școlii, pentru aceste funcții pot candida elevii claselor a VII-a și a VIII-a.
Candidații trebuie să pregătească un dosar care să conțină cererea de candidatură, acordul parental, scrisoarea de intenție, planul de acțiune și carnetul de elev.
Campanie electorală și dezbatere
Perioada de înscriere și validare a candidaturilor se desfășoară la începutul lunii octombrie. Campania electorală este programată în perioada 7–15 octombrie, iar pe 14 octombrie este prevăzută o dezbatere în cadrul căreia candidații își vor putea prezenta ideile și proiectele.
Ziua alegerilor va fi 16 octombrie 2026, când elevii își vor alege reprezentanții prin vot. În cazul în care va fi necesar, turul al II-lea este programat pentru 19 octombrie, iar rezultatele finale urmează să fie anunțate pe 20 octombrie.
Prin organizarea alegerilor pentru CSE, elevii sunt încurajați să își exprime opiniile, să participe la luarea deciziilor care îi privesc și să își dezvolte abilitățile de comunicare, organizare și leadership.
„Democrația se învață prin participare!” este mesajul transmis de reprezentanții școlii, care îi invită pe elevi să se implice activ în acest exercițiu democratic.
Alegerile sunt coordonate de profesorul Cătălina Antonescu, coordonator CȘE.
Sursa: Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi















