Sunt momente emoţionate la Iaşi, unde a început pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. Mii de oameni s-au închinat deja la raclă, în timp ce alţii aşteaptă cu răbdare şi smerenie la rând. Pentru cei cu probleme medicale, medicii recomandă prudenţă, precizează observatornews.ro.
Peste 300.000 de credincioşi sunt aşteptaţi zilele acestea la Iaşi.
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană și așezată în baldachinul din curte. Pentru pelerinii care au făcut noapte albă la rând, a fost cel mai emoţionant moment.
Credincios: Greu, de ieri de la 8 jumătate-9 aici.
Reporter: Aţi stat aproape 24 de ore.
Credincios: Da. Mi s-a părut uşor pentru că a fost vremea frumoasă, anul trecut a plouat tot timpul, dar acum a fost uşor.
„Este o experienţă pe care Sfânta Parascheva însăşi o insfuflă, şi Dumnezeu o insuflă pentru că, stând la rând, adeseori printre alţi credincioşi, ne intărim unii păe alţii pe deoparte, pe de altă parte avem prilejul ca înmulţind rugăciunea să înţelegem cum lucrează Dumnezeu în viaţa noastră.”, spune un preot.
Ieri, până la ora 13, zece mii de credincioşi se închinaseră deja la raclă.
Răbdare. Este cuvântul care descrie cel mai bine ce se întâmplă la Iaşi zilele acestea. Este o virtute pe care cei care nu o au o învaţă cât timp stau la rând pentru a ajuge să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva. Încă din prima zi de pelerinaj a ajuns la 7 ore, iar de la zi la zi, acest timp va creşte până la 20 de ore.
„Am stat 6 ore la coadă, dar nici nu am simţit când a trecut timpul. Îmi pare bine că am ajuns totuşi.„, spune o persoană.
Reporter: Sunt şapte ore în care aţi stat la rând.
Persoană: Da, de la 5.
Reporter: E greu?
Persoană: Nu, n-a fost greu şi chiar nu am simţit nimic. Nicio durere, nicio greutate, niciun discomfort.
Dacă au problemele sau întrebări, credincioşii pot suna acum chiar şi la telefonul pelerinului.
„Repezentanţii Mitropoliei au pus la dispoziţie două numere de telefon la care poţi suna şi adresa orice întrebări au dumnealor. şi la fel există o aplicaţie pusă la dispoziţie de către Mitropolie pentru a afla unde este capătul rândului.”, precizează colonel Adrian Constantin Mătăsaru.
Autorităţile se așteaptă ca peste 300.000 de pelerini să treacă pe la racla Sfintei în zilele următoare.
„Vom folosi o dronă pusă la dispoziţie de inspectoratul teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi. În anumite zile o vom folosi pentru a monitoriza principalele căi de afluire şi deflurire din proximitatea culoarului unic.”, adaugă colonel Adrian Constantin Mătăsaru.
Anul acesta, oamenii se pot închina şi la moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, recent canonizat. Pelerinajul de la Iaşi se încheie oficial pe 15 octombrie.
Sursa: observatornews.ro

















