La 1 octombrie, biserica nouă a Mănăstirii Popăuți și-a sărbătorit hramul, închinat Acoperământului Maicii Domnului. Cu acest prilej, în așezământul monahal au fost săvârșite slujbe religioase, la care au participat un sobor de preoți și cântăreți, precum și numeroși credincioși veniți „de aproape și de departe”.
La finalul slujbei, părintele arhimandrit Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre cinstirea Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă și despre puterea rugăciunii.
Părintele stareț a subliniat că Maica Domnului este cinstită de creștinii ortodocși ca ocrotitoare și rugătoare pentru poporul binecredincios, fiind cea care mijlocește neîncetat înaintea Fiului său, Mântuitorul Iisus Hristos.
„Creștinii ortodocși de pretutindeni au cinstit-o și o cinstesc pe Maica Domnului ca o apărătoare și rugătoare pentru poporul binecredincios. Ea se roagă neîncetat pentru noi, păcătoșii, mijlocind înaintea Fiului său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos”, a spus arhimandritul Ioan Harpa.
În cuvântul său, părintele a amintit și despre minunile prin care, de-a lungul istoriei, Maica Domnului și-a arătat puterea și dragostea față de cei care i-au cerut ajutorul, îndemnându-i pe credincioși să se apropie de rugăciune cu mai multă atenție și evlavie.
„Maica Domnului dorește ca în biserică să avem o rugăciune frumoasă, îngrijită și cu atenție”, a mai arătat părintele Ioan, evidențiind astfel importanța participării conștiente și cu inimă curată la sfintele slujbe.
Hramul Mănăstirii Popăuți a fost, astfel, un prilej de rugăciune și binecuvântare pentru toți cei prezenți, care au adus cinstire Maicii Domnului și s-au rugat pentru pace, sănătate și ajutor de la Dumnezeu.














