Încrederea acordată persoanelor necunoscute vă poate aduce pierderi financiare! Uneori, persoane rău intenționate profită de buna-credință a cetățenilor, făcând promisiuni pe care nu intenționează să le respecte, în scopul obținerii unor sume de bani sau a altor foloase.
Pentru a evita să deveniți victime ale unor astfel de fapte, vă recomandăm să manifestați prudență în relațiile cu persoane necunoscute, să verificați cu atenție ofertele și să nu oferiți bani în schimbul unor promisiuni neverificate.
Cum vă puteți proteja?
– Nu oferiți bani în avans persoanelor necunoscute fără a verifica seriozitatea înțelegerii.
– Nu vă lăsați convinși de oferte tentante și evitați deciziile luate în grabă.
– Fiți atenți la persoanele care solicită bani fără a oferi garanții concrete.
Dacă observați o situație suspectă sau considerați că ați fost victima unei înșelăciuni, sesizați Poliția ori Jandarmeria, pentru verificarea situației și luarea măsurilor legale care se impun.
Comunicat de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani
















