duminică, octombrie 4, 2026
Timpul Credinței
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
Timpul Credinței

Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Agafton a fost sfințită de doi ierarhi

editor-dariusdamian de editor-dariusdamian
03/10/2026
in Uncategorized
142
DISTRIBUIRI
1.3k
VIZUALIZĂRI
Share on FacebookShare on Twitter

Sâmbătă, 3 octombrie, Parohia Agafton din Protopopiatul Botoșani a trăit momente de bucurie duhovnicească, prilejuite de sfințirea bisericii parohiale cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Slujba de sfințire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord, precizează doxologia.ro.

Numeroși credincioși s-au adunat în această dimineață la Parohia Agafton pentru a participa la slujba de sfințire, oficiată de cei doi ierarhi, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Alte articole

Tânără de 23 de ani din Botoșani, dată dispărută. Dana Ecaterina Petraș a plecat de acasă și nu a mai revenit

Tânără de 23 de ani din Botoșani, dată dispărută. Dana Ecaterina Petraș a plecat de acasă și nu a mai revenit

28/09/2026
Inaugurarea noului sediu al Detașamentului 1 Jandarmi mobil Botoșani din cadrul IJJ Botoșani

Inaugurarea noului sediu al Detașamentului 1 Jandarmi mobil Botoșani din cadrul IJJ Botoșani

25/09/2026

În cadrul rânduielii de sfințire, zidurile bisericii au fost stropite cu apă sfințită și unse cu Sfântul și Marele Mir. Sfânta Masă a fost apoi pecetluită, iar pictura din interiorul sfântului locaș a fost binecuvântată.

După slujba de sfințire, ierarhii au săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat. 

În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Macarie a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat importanța pocăinței, a spovedaniei și a Sfintei Împărtășanii în viața creștinului. Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să participe activ la viața Bisericii și să se apropie cu regularitate de Sfintele Taine, arătând că acestea sunt izvor de putere și vindecare sufletească.

Este o mare binecuvântare când ne curățim haina botezului în lacrimile pocăinței noastre, atunci suntem adevărați, atunci când ne plângem păcatele cu plâns de pocăință și când ne albim veșmântul în sângele Mielului dumnezeiesc. Așadar să fim în corabie, prea iubiții mei, părtași la toate tainele bisericii. Și mai cu seamă noi, cei care suntem aici, să ne spovedim și să ne împărtășim continuu. Sunt multe boli, sufletești și trupești, și oamenii vin cu multe necazuri și strâmtorări. Însă atunci când omul se spovedește și se împărtășește neîncetat, continuu la liturghie, prinde viață și putere. Și mai cu seamă pe cei care sunt în depresie, în anxietate, aici și pretutindeni, îi îndemn să se spovedească și să se împărtășească încontinuu. Și primesc putere de la Domnul, fiindcă însuși Domnul ni se dăruiește. Primim leacul nemuririi: Sfânta Împărtășanie. Care nu este o recompensă ci este un medicament, și nu orice fel de medicament, fraților și surorilor, ci medicamentul nemuririi. Nu al muririi sufletești și trupești ci al nemuririi, al vieții.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a adresat celor prezenți un cuvânt de binecuvântare, în care a evidențiat chemarea fiecărui creștin către Împărăția Cerurilor, subliniind importanța asumării cu responsabilitate a îndatoririlor față de familie și societate, dar și a dăruirii cuvenite lui Dumnezeu:

Dumnezeu pregătește Împărăția Cerurilor pentru toți. Pentru cei care au părăsit lumea și s-au dus în mănăstire, calea este oarecum mai ușoară. Dar și pentru cei care vă aflați în viața de familie, dacă viața de familie este asumată corespunzător, dacă bunurile materiale sunt câștigate în mod cinstit, dacă slujirile pe care le avem în societate sunt, de asemenea, asumate cu responsabilitate, cu simț de răspundere, se aplică și pentru noi cuvântul din Evanghelie: „Dați Cezarului ce este al Cezarului”. Adică dăm celor de jos: familiei, slujbelor noastre, gospodăriei, cele care se cuvin acestora. Dar se cuvine să-I dăm și lui Dumnezeu ceea ce se cuvine lui Dumnezeu, pentru a primi comoara Lui. Și anume, comoara cea din țarină, adică comoara Împărăției Cerurilor.

Spre sfârșitul slujbei, ca răsplată pentru eforturile depuse la lucrările de zidire și înfrumusețare a sfântului locaș, părintele paroh Constantin Florin Istrate a fost hirotesit întru iconom stavrofor. Aceeași hirotesie a primit-o și fostul păstor al comunității, părintele Florentin Urzică.

Totodată, persoanele care au contribuit la lucrările desfășurate la biserică au fost răsplătite de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei cu ordine și distincții de vrednicie.

Scurt istoric

Lucrările de zidire au început la inițiativa și sub coordonarea preotului paroh Florentin Urzică, iar din anul 2017 au fost continuate și finalizate sub îndrumarea și prin purtarea de grijă a preotului paroh Constantin-Florin Istrate.

Între anii 2023-2025, biserica a fost împodobită cu pictură, în tehnica Al Secco, de către pictorul bisericesc Costel Olărean din localitatea Marginea, județul Suceava.

De asemenea, sfântul lăcaș a fost înzestrat cu vitralii, catapeteasmă și strane sculptate în lemn de stejar, precum și cu toate cele necesare săvârșirii sfintelor slujbe. Totodată, exteriorul bisericii a fost tencuit decorativ și s-a realizat împrejmuirea cu gard din fier forjat.

Între anii 2024-2025, în completarea ansamblului parohial, a fost înălțată o clopotniță, cuprinzând casa prăznicală și biroul parohial, care a fost dotată cu un sistem de șase clopote, acționate electric.

Lucrările au fost posibile prin jertfa și osteneala credincioșilor din parohie, cu implicarea consiliului și comitetului parohial, epitrop fiind Ionel Chihaia, prin contribuția generoasă a doamnei contabile Alexandrina Preda, cu sprijinul oferit de secretariatul de stat pentru culte, de consiliul județean Botoșani, de primăria și consiliul local Curtești, prin bunăvoința domnului primar Maricel Anton, precum și prin dărnicia tuturor ctitorilor, donatorilor și binefăcătorilor.

Sursa: doxologia.ro

Articolul anterior

Un strop de credință, la Grădinița „Licurici” din Botoșani

Articolul următor

La Dorohoi va avea loc Festivalul Familiei

editor-dariusdamian

editor-dariusdamian

Related Posts

Tânără de 23 de ani din Botoșani, dată dispărută. Dana Ecaterina Petraș a plecat de acasă și nu a mai revenit

Tânără de 23 de ani din Botoșani, dată dispărută. Dana Ecaterina Petraș a plecat de acasă și nu a mai revenit

de editor-dariusdamian
28/09/2026
0

O tânără în vârstă de 23 de ani, din satul Cucuteni, comuna Durnești, județul Botoșani, a fost dată dispărută după...

Inaugurarea noului sediu al Detașamentului 1 Jandarmi mobil Botoșani din cadrul IJJ Botoșani

Inaugurarea noului sediu al Detașamentului 1 Jandarmi mobil Botoșani din cadrul IJJ Botoșani

de editor-dariusdamian
25/09/2026
0

Astăzi, 25 septembrie, a fost inaugurat noul sediu al Detașamentului 1 Jandarmi Mobil Botoșani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean...

Cuvântul zilnic: Cum ne pierdem timpul

Cuvântul zilnic: Creștinii și bunul simț

de editor-dariusdamian
19/09/2026
0

„Bunul simţ” este un termen des folosit în viaţa cotidiană. Oamenii, în diferite împrejurări, apelează cel puţin teoretic la folosirea...

Încep lucrările de modernizare a Maternității Botoșani

„Născut cititor”: 2.000 de cărți pentru nou-născuții din județul Botoșani

de editor-dariusdamian
16/09/2026
0

O carte oferită încă din primele zile de viață. Aceasta este ideea de la care pornește campania „Născut cititor”, lansată...

Articolul următor
 „Ortodoxia, darul lui Dumnezeu pentru poporul român”.  Conferință în Protopopiatul Dorohoi

La Dorohoi va avea loc Festivalul Familiei

ARTICOLE RECOMANDATE

Festivalul „Apolodor” a început la Botoșani: expoziții, lansări de carte și întâlniri dedicate lecturii

Festivalul „Apolodor” a început la Botoșani: expoziții, lansări de carte și întâlniri dedicate lecturii

2 săptămâni ago
„Vând magie tuturor, circ, iluzii şi umor”. Spectacol la Teatrul Vasilache

„Vând magie tuturor, circ, iluzii şi umor”. Spectacol la Teatrul Vasilache

2 ani ago
Fetele din Botoșani vor cânta la un concert caritabil de pricesne, organizat la Suceava

Fetele din Botoșani vor cânta la un concert caritabil de pricesne, organizat la Suceava

1 an ago
8 iunie – Ziua Internațională a Prietenilor Buni

8 iunie – Ziua Internațională a Prietenilor Buni

2 ani ago

CATEGORII

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

ARTICOLE POPULARE

  • Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    Părintele Ciprian Grădinaru, „chirurgul sufletelor” din București, născut la Hlipiceni, își aniversează ziua de naștere

    1204 distribuiri
    Share 482 Tweet 301
  • Învățături corecte și învățături greșite despre taina Sfintei Împărtășanii

    676 distribuiri
    Share 270 Tweet 169
  • Ilie Pălie și Foca. Pseudo-sărbători

    417 distribuiri
    Share 167 Tweet 104
  • Mărturie despre lupta cu dependența, la Parohia din Vorona Nouă

    335 distribuiri
    Share 134 Tweet 84
  • Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a hirotonit pe teologul Mihail Melnic pentru Parohia Drislea din județul Botoșani

    289 distribuiri
    Share 116 Tweet 72

„Iată acum vreme potrivită, iată acum ziua mântuirii” (2 Corinteni 6,2)

Timpul Credinței

Publicație online de spiritualitate, opinie și informare

Contact

Telefon: 0745.460.369
E-mail: redactietimpulcredintei@yahoo.com

Articole Recente

Încă o sfântă nou canonizată va fi proclamată: Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești

Încă o sfântă nou canonizată va fi proclamată: Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia de la Samurcășești

03/10/2026
 „Ortodoxia, darul lui Dumnezeu pentru poporul român”.  Conferință în Protopopiatul Dorohoi

La Dorohoi va avea loc Festivalul Familiei

03/10/2026
Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Agafton a fost sfințită de doi ierarhi

Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din Agafton a fost sfințită de doi ierarhi

03/10/2026

Categorii

  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social
  • Uncategorized

Linkuri utile

  • Politica de confidențialitate
  • Politica de cookies
  • Termeni și condiții
  • Publicitate
  • Colegiul de redacție
  • Drepturi de autor
  • Contact

Urmăriți-ne:

© 2024 Timpul Credinței

Niciun rezultat
Vedeți toate rezultatele
  • Cultură
  • Diverse
  • Editorial
  • Educație
  • Opinii
  • Ortodoxia in diaspora
  • Religie
  • Reportaj
  • Sănătate
  • Sinaxar
  • Social

© 2024 Timpul Credinței