Calomnia sau vorbirea de rău (mai este întâlnită și sub formă de bârfă) este cel mai groaznic aspect al urii şi răutăţii, cea mai dureroasă traumă pentru cel ce o suportă. Calomnia este arma defensivă a inferiorităţii. Pentru că nu poate să-şi acopere propria goliciune şi mișelie, omul încearcă să-i întunece pe cei ce se află mai sus, crezând că astfel se va îndreptăți. Întrucât este o uneltire mincinoasă şi vicleană, constituie cea mai grea traumă pentru acela care o pătimeşte, scrie doxologia.ro.
Există şi schimbări pe care le provoacă greşelile noastre personale de câte ori încălcăm poruncile şi suntem lipsiţi de harul dumnezeiesc, pe care l-am întristat prin vinovăţia noastră. Pentru aceste schimbări este nevoie de pocăinţă şi de smerenie pentru ca să se vindece. Este nevoie de curaj şi de atenţie pentru ca să nu se întrerupă strădania cea demnă de laudă şi râvna nevoitorilor. Cu dreptate proorocul David, adresându-se lui Dumnezeu, spune: „Izbăvește-mă de clevetirea oamenilor, şi voi păzi poruncile Tale„ (Psalm 118, 134).
Vrăjmaşul diavol cunoaşte chinul şi durerea, pe care le provoacă această răutate şi o foloseşte contra celor ce se luptă împotriva lui cu putere. Scopul său este acela de a face să cedeze răbdarea acestora. A folosit-o chiar şi împotriva Domnului nostru, prin mijlocirea fariseilor. Nici Biserica nu scapă de ocară și calomnie. Este posibil ca atunci când calomniezi, mai ales persoane sfințite, să deschizi poarta sufletului și să intre în tine diavolul, care așteaptă astfel de ocazii, și să te îndrăcești!
Calomnia este mai rea decât defăimarea, deoarece prin defăimare vestești ceva (rău) ce a făcut aproapele tău, în timp ce prin calomnie vestești ceva ce nu a făcut fratele tău, ci doar au născocit patimile și răutățile tale! „Nedreptate a vorbit limba ta. Pentru aceasta Dumnezeu te va doborî până în sfârșit” (Psalm 51, 1, 4). Cei care i-au calomniat pe alții și mai ales pe preoți au deschis calea diavolului și s-au îndrăcit. Calomnia consta într-o acuză mincinoasă, fiind defăimare și vorbire de rău. Nu există ceva mai rău decât calomnia.
Cel care se lasă convins degrabă de calomnii, fie este viclean în deprinderile sale, fie nu are decât socotința unui copil. Nimic nu este mai dureros decât calomnia, întrucât silește pe un altul să fie supus acuzelor pentru păcatul săvârșit de altcineva. Nu este înțelept nici a pleca urechea la calomnii și nici a le răspândi. Sfântul Ioan Gura de Aur zice despre cei ce calomniază următoarele: „Cel care îl calomniază pe aproapele se aseamănă celui care se hrănește din însăși carnea fratelui sau, pentru ca i-a mâncat mai întâi renumele și apoi i-a provocat prin cuvânt nenumărate alte rele.”
Dacă vei auzi că cineva te grăieşte de rău ori te defăimă, trimite-i o mică binecuvântare după puterea ta, ca în ceasul rugăciunii să spui cu îndrăznire: Şi ne iartă nouă; Stăpâne, greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Să ne ferim a calomnia, căci de a fi calomniați nu ne putem feri. Oricât de onești, de buni, de generoși, sfinți dacă am fi, nu am scăpa de această armă periculoasă care este calomnia. Să ne vedem de ale noastre ignorând răutatea și prostia, convinși fiind că ripostând ne înjosim mai mult decât ne înjosește calomnia însăși.
De adevăr, pace și dreptate ne vom bucura numai în Împărăția lui Dumnezeu, unde să Îl rugăm pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos să ne facă și pe noi părtași spre Slava Lui în veci.
Sursa: doxologia.ro
