Daca suntem atenţi la păcatele noastre, nu mai vedem păcatele aproapelui. A muri față de aproapele tău înseamnă a-ti aduce aminte de păcatele proprii si a nu avea grija altuia, daca este bun sau rău. Sa nu faci rău nimănui si sa nu ai nici un gând rău pentru cineva in inima ta. Nu duşmăni pe nimeni si nu tine duşmănia in inima ta. Nu-l ura pe cel care-si dusmaneste aproapele. Aceasta este pacea, scrie basilica.ro.
In toate, mângâie-te cu gândul ca truda durează puţin, iar odihna totdeauna, prin harul lui Dumnezeu Cuvântul. Omul care a ajuns sa-si cunoască măsura neputinţei lui a ajuns la desavarşita smerenie. Lucrarea smerenie este paradoxala: cu cat te smereşti mai mult, cu atât vei inaltat mai mult pe treptele sfinţeniei si dimpotrivă, cu cat te înalţi mai mult, cu atât vei fi coborât mai in adânc. Când prin Duhul Sfânt sufletul vede cat de blând si smerit e Domnul, atunci se smereşte pe sine pana la capăt.
Si aceasta smerenie e cu totul deosebita si nimeni nu o poate descrie. Daca oamenii ar cunoaşte prin Duhul Sfânt ce fel de Domn avem, s-ar schimba cu toţii: bogaţii ar dispreţui bogăţiile lor, savanţii ştiinţa lor, ocârmuitorii slava si puterea lor, si toţi s-ar smeri si ar trai in mare pace si iubire, si mare bucurie ar fi pe pamant. Când sufletul se preda voii lui Dumnezeu, atunci in minte nu mai e nimic afara de Dumnezeu si sufletul sta inaintea lui Dumnezeu cu mintea curata.
Cu cat înaintează mai adânc in cunoaşterea de sine, cu atât mai jos se vede pe sine si se smereşte, insa mana lui Dumnezeu il înalta mereu. Iar când se cunoaşte deja pe sine, smerenia lui devine o stare fireasca si harul lui Dumnezeu isi prelungeşte perioada de şedere. Cu cat priveşti mai mult spre Dumnezeu si te apropii de El, cu atât descoperi mai mult propria ta neputinţa. Umilinţa este Adevărul; aceasta înseamnă sa te infatisezi înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor aşa cum eşti.
