Biserica Ortodoxă sărbătorește an de an, în ziua de 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creștine. Spre deosebire de alte sărbători sau praznice împărătești în care putem consuma orice fel de mâncare, praznicul Înălțării Sfintei Cruci se serbează prin post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile și de Moartea Mântuitorului pe dealul Golgotei, precizează site-ul blog.bizanticons.ro.
Există tradiția moștenită din strămoși, de a împodobi cu flori, dar mai ales cu busuioc. Sfânta Cruce scoasă din Altar spre închinare în această zi.
De ce se împodobește Sfânta Cruce cu busuioc?
Pe 14 septembrie, din moși-strămoși, Crucea scoasă spre închinare în bisericile noastre este împodobită cu flori specifice începutului de toamnă, dar mai ales cu multe mănunchiuri de busuioc.
Se spune că povestea busuiocului își are originile în Țara Sfântă. După răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trupul Său a fost dat jos, iar Crucea pe care a fost pironit a rămas pe Golgota, locul răstignirii, și cu timpul a fost acoperită de pământ.
Ani mai târziu, în secolul al IV-lea, Sfânta Împărăteasă Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, a plecat într-o expediție sfântă pentru a găsi Crucea pe care fusese răstignit Mântuitorul. Potrivit legendei, căutările au fost lungi și grele, dar, într-o zi, în timp ce se ruga fierbinte pentru ajutor, un miros îmbietor și dulce a fost purtat de vânt către ea. Ridicându-se de jos, a văzut că acest miros provenea din tufișurile de busuioc care creșteau într-un loc aparent neobișnuit.
Sfânta Elena s-a apropiat și, înțelegând că acesta era semnul pe care îl căuta, a început să dezgroape pământul de sub busuioc și, într-adevăr, acolo a descoperit Sfânta Cruce. Busuiocul nu doar că era plantat în acel loc, dar legendele spun că rădăcinile lui erau înfipte adânc în Crucea din lemn pe care a fost răstignit Hristos. Din acest motiv, busuiocul a devenit o plantă cu adânci semnificații în tradiția creștină, simbolizând curăția și sfințenia. Se mai spune că ramurile sale cresc în formă de cruce, amintind mereu de legătura sa cu momentul răstignirii lui Hristos și cu descoperirea Sfintei Cruci.
Din punct de vedere etimologic, termenul „busuioc” provine din provine din limba latină, de la cuvântul „basilicum” („basilicus”), care la rândul său își are originea în grecescul „basilikos” (βασιλικός), care înseamnă „regal” sau „demn de un rege”. Etimologia aceasta a fost pusă de istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea, Socrate Scolasticul și Sozomen în directă legătură cu persoana care l-a descoperit: Sfânta drept-credincioasă Împărăteasa Elena, cea Întocmai cu Apostolii. De aici vine și numele busuiocului de „plantă împărătească”.
În taina sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, pe 14 septembrie, busuiocul își găsește iarăși locul său chiar acolo, aproape de Cruce, împletind între ramurile sale o poveste despre sfințenie și despre cum Dumnezeu, în planul mântuirii acestei lumi, a lucrat atât de minunat prin mâinile unei mame de împărat.
Astfel, tradiția de a împodobi Crucea cu busuioc este mai mult decât o simplă practică „decorativă”, cum ar putea să o numească unii. Este un act de cinstire și un simbol al înțelegerii profunde a mântuirii aduse prin jertfa lui Hristos. Prin această tradiție, credincioșii subliniază importanța și puterea ocrotitoare a Sfintei Cruci care nu doar pe 14 septembrie, ci până la sfârșitul veacurilor ne aduce aminte de Învierea Mântuitorului Iisus şi de învierea noastră, a tuturor.
Sfântul Ioan Damaschin spunea că Sfânta Cruce este „sprijinul celor statornici, reazemul celor slabi, toiagul celor păstoriţi, călăuza celor convertiţi, desăvârşirea celor înaintaţi, mântuirea trupului şi a sufletului”.
Sursa: blog.bizanticons.ro
