Elevii claselor a VIII-a de la Școala Gimnazială Nr. 1 Răchiți și Școala Gimnazială Nr. 2 Roșiori au participat, miercuri, 30 septembrie 2026, la o activitate de educație psiho-emoțională desfășurată în cadrul programului preventiv „Merită să aștepți”, derulat în parteneriat cu Fundația My Brother’s Keeper International.
Activitatea a avut ca obiectiv informarea și conștientizarea adolescenților cu privire la efectele și responsabilitățile asociate relațiilor la vârsta adolescenței. Discuțiile au abordat aspecte precum respectul față de propria persoană și față de ceilalți, presiunea grupului, încrederea în sine, responsabilitatea și importanța unor alegeri potrivite vârstei.
Prin activități interactive și dialog, elevii au fost încurajați să își dezvolte gândirea critică, să recunoască situațiile de presiune și să reflecteze asupra modului în care deciziile personale pot influența starea de bine emoțională și relațiile cu cei din jur.
Reprezentanții școlilor au transmis mulțumiri Fundației My Brother’s Keeper International pentru colaborare și, în mod deosebit, doamnei Alina Livanu, responsabil de proiect, pentru implicarea în organizarea și desfășurarea activității.
Astfel de inițiative urmăresc să le ofere adolescenților informații și repere utile pentru dezvoltarea unor relații bazate pe respect, responsabilitate și încredere, contribuind la formarea unor comportamente sănătoase și responsabile.
Sursa: Școala Gimnazială Nr. 1 Răchiți
















