După ce Mântuitorul lumii a înviat şi l-a dezlegat pe om din robia păcatului şi a morţii, a petrecut încă 40 de zile pe pământ, arătându-Se adesea ucenicilor Lui şi încredinţându-i prin multe semne despre slăvită Lui înviere, scrie doxologia.ro.
Şi nu a fost întâmplător şi fără taină numărul celor 40 de zile. Mai întâi, la naşterea din Sfânta Fecioară Maria, după 40 de zile a fost adus de părinţi la templu şi, ca prim născut a fost închinat Domnului, după Lege. La fel, şi la învierea din morţi, care este ca o a doua naştere a Lui, după 40 de zile, Se urcă în Templul cel mai presus de Ceruri, şi, ca întâi născut dintre cei morţi, înfăţişează lui Dumnezeu Sfânta şi curata Fire omenească în El, pârga întregii noastre firi.
Când a venit sfârşitul celor 40 de zile, Mântuitorul Hristos a scos pe ucenici la Muntele Măslinilor, care este simbolul păcii. Aici, după ce le-a poruncit să predice la toată lumea Evanghelia, după ce i-a mângâiat de tristeţea despărţirii de El cu făgăduinţa Tatălui, i-a îndemnat să rămână în Ierusalim, până ce se vor îmbrăca cu putere de sus. Nu se saturau ochii ucenicilor uitându-se la acea Faţă Dumnezeiască când încă „privind ei, S-a înălţat, şi un nor L-a luat de la ochii lor” (Faptele Apostolilor, 9).
În norul acesta se descoperă o taină ascunsă, al cărui simbol l-a văzut mai dinainte Sfântul Ilie Tesviteanul în acel nor mic care se suia ca o urmă de om din mare la cer (3 Regi, 18-44). Din acest nor a căzut ploaie îmbelşugată care a săturat atunci pământul uscat de 3 ani şi jumătate. Norul de pe Muntele Măslinilor este acel minunat nor, care după ce a înălţat la ceruri pe Fiul slăvit al Omului, a plouat de acolo în timpul Cincizecimii, ploaia cea îmbelşugată a Sfântului Duh.
Pământul fără de apă şi neroditor, a fost adăpat din belşug şi a odrăslit florile bine mirositoare ale virtuţilor creştineşti, a dat rod însutit de învăţătură adevărată şi belşug al predicării Evangheliei, despre care poate proorocea Profetul împărat: „Ploaie de bună voie vei revărsa, Dumnezeule, peste moştenirea Ta” (Psalmi, 57,10). Acest nor misterios era umbra Duhului de o fiinţă Care a răpit în chip văzut din locuinţa trecătoare pământească pe Soarele Dumnezeiesc în sfera cerească, precum la propriul Său Centru, ca să lumineze de acolo în mod spiritual şi pe cele pământeşti şi pe cele cereşti prin lumina neînserată a Dumnezeieştii Slave.
Înălţarea Domnului este sărbătoarea cerurilor deschise pentru oameni, ca locuinţă veşnică şi adevărată patrie. „Plinind rânduiala cea pentru noi, și pe cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, de unde nicidecum nu Te-ai despărțit, ci ai rămas nedepărtat, grăind celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră” (Condacul Oraznicului).
Pomenirea eroilor români la sărbătoarea Înălțării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 și consfințită prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 și 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Națională Bisericească. De asemenea, prin adoptarea legii nr. 379/2003 privind regimul mormintelor și operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălțării Domnului Iisus Hristos a fost proclamată și Ziua Eroilor, ca sărbătoare națională a poporului român.
În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.
