Mănăstirea Samurcășești din județul Ilfov găzduiește, duminică, 4 octombrie 2026, proclamarea locală a canonizării Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești, una dintre cele 16 femei cu viață sfântă canonizate recent de Biserica Ortodoxă Română, precizează Agenția de știri Basilica.
Evenimentul se desfășoară în zilele de 3 și 4 octombrie, când credincioșii sunt invitați să participe la slujbele dedicate noii sfinte.
Sâmbătă, 3 octombrie, la ora 16:30, va avea loc întâmpinarea raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia. De la ora 17:00 până la 20:30 se va săvârși slujba privegherii, formată din Vecernia Mare cu Litie și Utrenia, slujbă oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Duminică, programul începe la ora 08:00, cu Acatistul Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia și Ceasurile 3 și 6. De la ora 09:00 va fi săvârșită Sfânta Liturghie, care se va încheia în jurul orei 12:30.
Un moment central al zilei îl va constitui proclamarea locală a canonizării. După rugăciunea amvonului, va fi citit Tomosul sinodal de proclamare locală a canonizării, va fi prezentată icoana de canonizare a sfintei și va fi intonat troparul Sfintei Cuvioase Mucenițe Evloghia de la Samurcășești.
O viață dedicată propovăduirii credinței
Sfânta Evloghia s-a născut la 24 noiembrie 1908, în satul Nevesca, astăzi Nimfeo, din nordul Greciei, primind la botez numele Ecaterina. Provenea dintr-o comunitate istorică de vlahi.
Viața sa a fost marcată încă din copilărie de numeroase încercări. După moartea mamei sale, Ecaterina a trecut prin ani grei de suferință și boală. La vârsta de 10 ani a ajuns în București, în familia unor rude, unde a continuat să se confrunte cu probleme de sănătate.
Potrivit mărturiilor păstrate despre viața sa, în anul 1927, în timpul unei boli grave, Ecaterina a trăit o experiență pe care a considerat-o o intervenție miraculoasă a Maicii Domnului și a Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, după care s-ar fi vindecat.
Ulterior, tânăra a simțit chemarea de a se dedica misiunii creștine. S-a alăturat Asociației Misionare Ortodoxe „Patriarhul Miron” și a început să meargă din sat în sat, îndemnând oamenii la rugăciune, pocăință și schimbarea vieții. A vizitat bolnavi, a sprijinit orfani și a oferit oamenilor cărți de rugăciuni, icoane și îndrumări duhovnicești.
În septembrie 1939, Ecaterina Țârlea a intrat în obștea Mănăstirii Samurcășești. Trei ani mai târziu, la 21 noiembrie 1942, a primit tunderea în monahism, luând numele Evloghia.
Cuvioasa Evloghia s-a implicat și în refacerea mănăstirii afectate de cutremurul din 1940, organizând colecte în localitățile în care desfășura activitate misionară.
Mucenicia în anii prigoanei comuniste
Activitatea sa misionară a continuat și după instaurarea regimului comunist. Pentru faptul că propovăduia credința și împărțea materiale religioase, a fost supusă amenințărilor și agresiunilor.
În decembrie 1949, în timp ce se afla în misiune prin satele dunărene, a fost agresată în satul Ulmeni, județul Călărași. A fost transportată la Spitalul Brâncovenesc din București, însă, conștientă de apropierea sfârșitului, a cerut să fie dusă la mănăstirea sa de metanie.
Ajunsă la Mănăstirea Samurcășești, s-a spovedit și a primit Sfânta Împărtășanie. A trecut la Domnul în ziua de 19 decembrie 1949, dată stabilită ca zi de prăznuire a sfintei.
Biserica Ortodoxă Română a inclus-o pe Sfânta Cuvioasă Muceniță Evloghia între femeile cu viață sfântă canonizate în anul 2025. Proclamarea locală de la Samurcășești marchează astfel recunoașterea solemnă, în cadrul mănăstirii căreia i-a aparținut, a cinstirii sale liturgice.
„Cuvioasă Muceniță Evloghia, roagă-te pentru noi, păcătoșii!”
Sursa: Agenția de știri Basilica














